Dosar 21310/197/2017 din 09.11.2017

liberarea condiţionată (art.587 NCPP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 21310/197/2017
Data dosar:
09.11.2017
Instanta:
Tribunalul Brașov
Departament:
SECŢIA PENALĂ
Obiect:
liberarea condiţionată (art.587 NCPP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Contestatie NCPP

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 29.11.2017 la ora 8:30

    Complet: PCF6
  • Admis

    D 21310/197/2017 DECIDE Admite contestaţia formulată de condamnatul Mitrea Remus împotriva sentinţei penale 1879/18.10.2017 pronunţată de Judecătoria Braşov în dosarul penal 21310/197/2017 (la care a fost reunit dosarul penal nr. 23641/197/2017 al Judecătoriei Braşov) pe care o desfiinţează. Rejudecând: În baza art. 59 şi următoarele Cod Penal 1969 admite cererea formulată de condamnatul Mitrea Remus, în prezent deţinut în Penitenciarul Iaşi şi dispune liberarea condiţionată a acestuia din executarea pedepsei de 8 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală 149/2013 pronunţată de Tribunalul Vaslui, mandat de executare 195/2013/2014. Atrage atenţia condamnatului cu privire la dispoziţiile art. 104 al. 2 Cod Penal, potrivit cărora dacă după acordarea liberării cel condamnat a săvârşit o nouă infracţiune care a fost descoperită în termenul de încercare şi pentru care s-a pronunţat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen instanţa revocă liberarea şi dispune executarea restului de pedeapsă. Pedeapsa pentru noua infracţiune se stabileşte şi se execută după caz potrivit dispoziţiilor de la recidivă sau pluralitate intermediară. Dispune punerea de îndată în libertate a condamnatului dacă nu este arestat în altă cauză. În baza art. 275 al. 3 Cod de Procedură Penală cheltuielile judiciare din contestaţie rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi data de 29.11.2017.

    Hotarare 398/2017 din 29.11.2017
  • Sedinta din data de 28.11.2017 la ora 8:30

    Complet: PCF6
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea cauzei la data de 29 noiembrie 2017, din lipsă de timp pentru deliberare.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.11.2017

Flux dosar


Actualizare GRPD