D******* I* C****
InculpatÎn baza art. 291 alin.1 Cod penal cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală condamnă pe inculpatul Dăsculţu Chiru, şofer GLS Curierat, fără antecedente penale, la pedeapsa de 2 (doi) ani, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă. În temeiul art. 67 alin. 1 Cod penal interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, drepturile prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal pe o durata de 2 (doi) ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În temeiul art. 65 Cod penal pe durata executării pedepsei principale, interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 91 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 (trei) ani, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal. În baza art. 93 alin. 1 Cod penal obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Teleorman, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. a Cod penal impune inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii la Primăria comunei Blejeşti, judeţul Teleorman, în cadrul Serviciului Public Local Administrarea Domeniului Public şi Privat şi Serviciului Public Local Asistenţă Socială şi Autoritate Tutelară, pe o perioadă de 80 de zile lucrătoare. În baza art. 91 alin. 4 Cod penal atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal. În baza art. 399 alin. 1 Cod procedură penală raportat la art. 242 alin. 1 Cod procedură penală, revocă măsura controlului judiciar dispusă faţă de inculpat. În baza art. 274 alin. 1 şi 3 Cod procedură penală obligă inculpatul să plătească suma de 1.500 lei, cheltuieli judiciare către stat. Cu apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16.01.2018.
Hotarare 6/2018 din 16.01.2018