S********* F**** D** C***** P******** L****
PetentAdmite cererea formulată de petentul SINDICATUL FORUM din cadrul Primăriei Municipiului Lugoj. Ia act de modificarea actului constitutiv în sensul că: ? Biroul executiv are următoarea componenţă: BRETOTEAN ALEXANDRU VASILE pre?edinte MUSTAŢĂ AURELIAN - vicepeşedinte, ANTON AUREL PETRICĂ – vicepreşedinte, şi PONEA CORNELIU – vicepreşedinte, ? din comisia de cenzori fac parte: ENESCU MARIO COSMIN – membru, şi OLTEANU CRISTINA – membru, Ia act de modificarea art. 11 alin. 1 din statut care va avea următorul conţinut: „membrii sindicatului vor plăti organizaţiei o taxă de înscriere în valoare de 5 lei şi o cotizaţie lunară de 15 lei”. Dispune înscrierea modificărilor actului constitutiv în registrul special al sindicatelor aflat la grefa Judecătoriei Lugoj. Cu drept de apel în termen de 15 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria Lugoj. Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 iulie 2017.
Incheiere finala dezinvestire 1996/2017 din 20.07.2017