N*** M***** E****
Recurent ReclamantD******* G******* R******** A F********* P****** B******************* J******** A F********* P****** M****
Intimat PârâtC**** V************
Intimat PârâtD***** I***
Intimat PârâtAdmite cererea de acordare a ajutorului public judiciar formulată de petentul N*** M***** E**** (CNP,cu dom.) Dispune scutirea petentului de la plata taxei de timbru în cuantum de 50 lei stabilită în sarcina sa, în dosarul nr. 2143/102/2016. Atrage atenţia petentului asupra dispoziţiilor art. 14 alin. 2 şi art. 502 din OUG nr. 51/2008. Fără cale de atac. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţa publică, azi, 7 iulie 2017.
Incheiere de sedinta secreta 80/2017 din 07.07.2017Amână soluţionarea cererii de acordare ajutor public judiciar pentru data de 7 iulie 2017,pentru citarea petentului cu menţiunea să comunice relaţii cu privire la componenţa familiei. şi la veniturile obţinute de toţi membrii, pe ultimele 2 luni, anterioare formulării cererii (mai şi aprilie 2017), şi cu menţiunea ca aceste relaţii să fie însoţite de înscrisuri doveditoare. De asemenea, se va solicita petentului să depună o declaraţie pe propria răspundere dacă în cursul ultimelor 12 luni a mai beneficiat de ajutor public (în cazul unui răspuns afirmativ, în ce formă, pentru ce cauză şi cuantumul acestui ajutor), precum şi dovezi privind obligaţiile de întreţinere/cheltuielile curente, lunare. Dată în Cameră de Consiliu din 23 iunie 2017.
Incheiere de sedinta din 23.06.2017având în vedere că dosarul a fost înregistrat ca "reexaminare taxa de timbru", deşi, din conţinutul cererii formulate de petent reiese că acesta a solicitat, în fapt, acordarea facilităţilor la plata taxei de timbru, în condiţiile art. 42 şi 43 din OUG nr. 80/2013, instant dispune scoaterea dosarului de pe rol şi trimiterea lui în vederea repartizării dosarului, completului investit pentru soluţionarea recursului
Incheiere de sedinta secreta din 08.06.2017Admite cererea de abţinere formulată de magistratul CRISTINA MIHAI, de la judecarea cauzei care formează obiectul dosarului nr. 2143/102/2016/a1. Fără cale de atac. Dată în Camera de Consiliu şi citită în şedinţa publică, azi 7 iunie 2017.
Incheiere de sedinta secreta 65/2017 din 07.06.2017