I************ D* P****** J******* S****
IntimatS**** A*************
PetentAdmite în parte plângerea contravenţională formulată de către petenta SABOU ANGELA în contradictoriu cu intimatul I************ D* P****** J******* S**** împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria PSJY nr.0008518 din data de 05.05.2017. Dispune modificarea procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria PSJY nr.008518 din data de 05.05.2017 în sensul înlocuirii sancţiunii contravenţionale a amenzii în cuantum de 40 lei aplicată petentei, cu sancţiunea avertismentului. Atrage atenţia petentei asupra pericolului social al faptei săvârşite şi îi recomandă să respecte dispoziţiile legale. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Zalău. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 06.12.2017.
Hotarare 2015/2017 din 06.12.2017Amână pronunţarea la data de 06.12.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.11.2017Acordă termen în vederea efectuării unor verificări cu privire la existenţa unui alt dosar
Incheiere de sedinta din 05.10.2017Acordă termen în vederea administrării de probe
Incheiere de sedinta din 07.09.2017