G**** K*****
InculpatG**** K******** D*** A*** L* C*** A** G***** M****
InculpatÎn baza art. 336 alin. 1 C.pen, cu aplicarea art. 44 alin. 1 Cod penal şi cu aplicarea art. 396 alin.10 C.proc.pen, condamnă pe inculpatul G**** K*****, la o pedeapsa de 4500 lei amendă penală, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice. În temeiul art. 61 alin.2, alin.3, cu ref. la art. 61 alin.4, lit. c C.pen. stabileşte cuantumul unei zile-amendă la suma de 30 lei, precum şi un număr de 150 de zile-amendă în sarcina inculpatului. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 63 C.pen., potrivit cărora dacă persoana condamnată, cu rea-credinţă, nu execută pedeapsa amenzii în tot sau în parte, numărul zilelor amendă neexecutate se înlocuieşte cu un număr corespunzător de zile cu închisoare. Constată că nu sunt îndeplinite condi?iile prevăzute de art. 96 alin. 4 C.pen. astfel încât nu va dispune revocarea suspendării sub supraveghere în raport de pedeapsa de 8 luni închisoare la care a fost condamnat inculpatul G**** K***** prin Sentin?a penală nr. 1032/26.05.2015 a Judecătoriei Ploie?ti dată în dosar nr. 35677/281/2014, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 829/16.09.2015 a Cur?ii de Apel Ploie?ti. În temeiul dispozi?iilor art. 44 alin.2 C.pen. raporatat la art. 39 alin. 1 lit. d C.pen. dispune contopirea pedepsei stabilite prin prezenta hotărâre, cu pedeapsa de 8 luni închisoare dispuse prin Sentin?a penală nr. 1032/26.05.2015 a Judecătoriei Ploie?ti, astfel inculpatul va executa pedeapsa rezultantă a închisorii de 8 luni la care se adaugă pedeapsa amenzii de 4500 lei (150 zile amendă x 300 lei/zi-amendă). Termenul de supraveghere de 2 ani ?i 8 luni va curge de la data rămânerii definitive a Sentin?ei penale nr. 1032/26.05.2015 a Judecătoriei Ploie?ti dată în dosar nr. 35677/281/2014. În baza art. 274 alin. 1 C.proc.pen., obligă inculpatul la plata sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat (400 lei în cursul urmăririi penale şi 100 lei în fază de judecată). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 20.06.2018.
Hotarare 122/2018 din 20.06.2018Având nevoie de timp pentru deliberare, instanţa amână pronunţarea pentru data de 20 iunie 2018
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.06.2018Termen acordat la cererea inculpatului, în vederea angajării unui apărător ales.
Incheiere de sedinta din 26.04.2018