M****** I***
InculpatDosar nr. 2161/338/2017/a1 DISPUNE: În baza dispoziţiilor art. 346 alin.1 C.p.p., constată că Judecătoria Zărneşti este competentă să soluţioneze prezenta cauză şi că a fost legal învestită cu rechizitoriul nr. 1083/P/2016 emis la data de 05.07.2017 de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Zărneşti, privind pe inculpatul M****** I***, trimis în judecată, în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere prevăzute de art. 335 alin. 1 din Codul penal şi a infracţiunii de punere în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat prevăzute de art. 334 alin. 1 din Codul penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 2 din Codul penal. În baza dispoziţiilor art. 346 alin.1 C.p.p., constată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul M****** I***. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 23.08.2017.
Incheierefinalacamerapreliminara din 23.08.2017