Dosar 21634/280/2017 din 28.12.2017

revendicare imobiliară


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 21634/280/2017
Data dosar:
28.12.2017
Instanta:
Judecătoria Pitești
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
revendicare imobiliară
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 13.10.2020 la ora 14:20

    Complet: C2-3
  • Respinge cererea

    Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta M********* T************** invocată prin întâmpinare. Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii I. A. şi I.A.formulată în contradictoriu cu pârâtul M********* T************** ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă. Respinge excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâţii Aeroclubul României şi Statul Român – prin Ministerul Finanţelor Publice ca neîntemeiată. Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii I. A. şi I.A.în contradictoriu cu pârâţii Aeroclubul României, Statul Român – prin Ministerul Finanţelor Publice şi Oficiul pentru Cadastru şi Publicitate Imobiliară Argeş ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Piteşti. Pronunţată astăzi, 13.10.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Hotarare 5301/2020 din 13.10.2020
  • Sedinta din data de 29.09.2020 la ora 14:20

    Complet: C2-3
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 13.10.2020. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată astăzi, 29.09.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.09.2020
  • Sedinta din data de 23.06.2020 la ora 14:20

    Complet: C2-3
  • Amână cauza

    Respinge obiecţiunile la raportul de expertiză formulate de pârâta Aeroclubul României. Validează raportul de expertiză specialitatea topografie-cadastru Neagu Gheorghe. Acordă termen la data de 29.09.2020, cu citarea părţilor în şedinţă publică pentru continuarea judecăţii. Cu drept de apel odată cu fondul cauzei. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de grefa instanţei, azi 23.06.2020.

    Incheiere de sedinta din 23.06.2020
  • Sedinta din data de 09.06.2020 la ora 12:30

    Complet: C2-3
  • Amână pronunţarea

    Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea pentru data de 23.06.2020. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de grefa instanţei, azi 09.06.2020.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.06.2020
  • Sedinta din data de 31.03.2020 la ora 12:00

    Complet: C2-3
  • Stare de urgenta

    Potrivit disp.art. 42 alin.6 din Decretul Preşedintelui României Nr. 195/16.03.2020 constată suspendată de drept judecata cauzei pe durata stării de urgenţă, urmând ca, în temeiul disp.art. 42 alin.8 din acelaşi decret, în termen de 10 zile de la încetarea acestei stări, să fie fixat termen de judecată, cu citarea părţilor.

    Incheiere suspendare din 31.03.2020
  • Sedinta din data de 11.02.2020 la ora 12:00

    Complet: C2-3
  • Încheiere

    În conformitate cu dispoziţiile art. 50 din Legea nr.304/2004, privind organizarea judiciară şi art. 17 alin.1 coroborat cu art. 16 alin.1 lit. j din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanţelor Judecătoreşti aprobat prin H.C.S.M. 1375/2015, pentru ca activitatea de judecată să se desfăşoare în condiţiile de normalitate, echilibru si reala independentă, acordă termen la 31.03.2020. Pronunţată în şedinţa publică de la 11 Februarie 2020.

    Incheiere de sedinta din 11.02.2020
  • Sedinta din data de 10.12.2019 la ora 12:00

    Complet: C2-3
  • Încheiere

    Încuviinţează cererea apărătorului reclamanţilor pentru a lua cunoştinţă de conţinutul obiecţiunilor formulate la raportul de expertiză de către pârâta A********* R*******. Pune în discuţia părţilor la următorul termen de judecată solicitarea apărătorul reclamanţilor privind decăderea pârâtei A********* R******* din dreptul de a mai formula obiecţiuni. Dispune revenirea cu adresa de la fila 6 dosar, cu menţiunea de a răspunde solicitării instanţei, sub sancţiunea prev. de art.358 Cod procedură civilă. Dispune revenirea cu adresă către Consiliul Judeţean Argeş, cu menţiunea de a indica în mod concret suprafaţa de teren asupra căreia se solicită relaţiile respectiv, existenţa unui certificat de urbanism şi a unei autorizaţii de construcţii, astfel cum aceasta rezultă din extrasul OCPI aflat la dosar. Amână judecarea cauzei la 11.02.2020. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 Decembrie 2019.

    Incheiere de sedinta din 10.12.2019
  • Sedinta din data de 05.11.2019 la ora 12:00

    Complet: C2-3
  • Încheiere

    Încuviinţează cererea părţilor pentru a lua cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză. Pune în vedere părţilor să depună la dosar în scris în termen de 5 zile eventualele obiecţiuni formulate la raportul de expertiză, sub sancţiunea decăderii. Prorogă discutarea cererii formulată de expert privind majorarea onorariului provizoriu la următorul termen de judecată. Se comunică părţilor lipsă copia raportului de expertiză. Amână judecarea cauzei la 10.12.2019. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 05 Noiembrie 2019

    Incheiere de sedinta din 05.11.2019
  • Sedinta din data de 10.09.2019 la ora 12:00

    Complet: C2-3
  • Încheiere

    Revine cu adresă către expert pentru a depune la dosar raportul de expertiză. Pune în discuţia părţilor cererea de majorare a onorariului provizoriu formulată de expert după depunerea lucrării. Amână judecarea cauzei la 05.11.2019. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 Septembrie 2019

    Incheiere de sedinta din 10.09.2019
  • Sedinta din data de 14.05.2019 la ora 12:00

    Complet: C2-3
  • Încheiere

    Emite adresă către expert în vederea efectuării raportului de expertiză cu întocmirea dispoziţiilor prev. de art.355-356 Cod procedură civilă, cu exemplare pentru comunicare părţilor. Revine cu adrese către A********* R******* şi Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Argeş, pentru a comunica relaţiile solicitate de instanţă. Emite adresă către Biroul Local de Expertize Tehnice Judiciare Argeş pentru a se comunica numele expertului desenat în cauă. Amână judecarea cauzei la 10.09.2019. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 14 Mai 2019.

    Incheiere de sedinta din 14.05.2019
  • Sedinta din data de 02.04.2019 la ora 12:00

    Complet: C2-3
  • Încheiere

    Încuviinţează proba cu expertiză tehnică de specialitate solicitată de reclamanţi prin apărător, cu obiectivele încuviinţate în parte. Pune în vedere reclamanţilor prin apărător, să depună la dosar dovada achitării onorariului provizoriu de expert, până la următorul termen de judecată acordat. Emite adresă către expert să efectueze lucrarea, după achitarea onorariului, cu menţiunea de a estima durate de efectuare a lucrării, precum şi costul total al lucrării în raport de obiectivele încuviinţate, respectiv: 1. identificarea şi transpunerea în schiţă a terenurilor în litigiu menţionate în actele de proprietate ale reclamanţilor; 2. identificarea şi transpunerea în schiţă a terenurilor din Actul de Schimb transcris sub nr.1647/29.08.1990, cedate şi primite de Aeroclubul Geamăna pentru Aeroclubul Român; 3. stabilirea corespondenţei dintre amplasamentele indicate în actele de proprietate cele figurate în documentaţiile cadastrale şi amplasamentele existente la faţa locului în cazul reclamanţilor şi al pârâţilor; 4. stabilirea corectitudinii coordonatelor punctelor de contur al imobilelor la realizarea lucrărilor cadastrale şi identificarea unor eventuale suprapuneri ale terenului administrat de Aeroclubul Român cu alte proprietăţi; 5. să se precizeze dacă în cazul terenului administrat de Aeroclubul Român, coordonatele acestuia sunt încărcate şi figurate în aplicaţia ETERRA, indicându-se motivul pentru eventualitatea în care acest lucru nu este realizat; 6. să se verifice dacă terenul deţinut în prezent de Aeroclubul României este unul şi acelaşi cu terenul oferit în schimb, conform actului de schimb transcris sub nr.1647/29.08.1990. Emite adresă către Biroul Local de Expertize Tehnice Judiciare Argeş pentru a se comunica numele expertului Negru Gheorghe, desemnat în cauză prin tragere la sorţi. Emite adresă către Consiliul Judeţean cu aceleaşi obiective solicitate Primăriei municipiului Piteşti, respectiv la fila 122, dosar, având în vedere răspunsul de la fila 123, ce se va anexa în copie. Revine cu adresă către OCPI Argeş urmând a preciza obiectul în litigiu care este reprezentant de suprafeţele de teren, pentru care s-au emis încheierile de respingere de la filele 39 – 42, ce se vor ataşa în copie, relaţiilor solicitate. Dispune emiterea unei adrese către pârâta A********* R******* pentru a preciza dacă a obţinut certificatul de Urbanism şi a Autorizaţiei de Construire, în vedere identificării unor obiective pe terenul primit în urma actului de schimb, transcris sub nr.1647/29.08.1990 şi să precizeze dacă la acest moment documentele mai sunt valabile, cu ataşarea lor în copie, în cazul în care le deţine. Amână judecarea cauzei la 14.05.2019. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 02 Aprilie 2019

    Incheiere de sedinta din 02.04.2019
  • Sedinta din data de 26.02.2019 la ora 12:00

    Complet: C2-3
  • Încheiere

    În conformitate cu dispoziţiile art. 50 din Legea nr.304/2004, privind organizarea judiciară şi art. 16 coroborat cu art. 17 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanţelor Judecătoreşti, pentru ca activitatea magistraţilor să se desfăşoare în condiţii de normalitate, echilibru şi reala independenţă, acordă termen la 02.04.2019. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 26 Februarie 2019

    Incheiere de sedinta din 26.02.2019
  • Sedinta din data de 15.01.2019 la ora 12:00

    Complet: C2-3
  • Încheiere

    Revine cu adresă către Primăria municipiului Piteşti pentru a comunica relaţiile solicitate de instanţă. Încuviinţează cererea apărătorului reclamanţilor pentru a lua cunoştinţă de conţinutul relaţiilor depuse la dosarul cauzei de către OCPI Argeş. Amână judecarea cauzei la 26.02.2019. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 Ianuarie 2019.

    Incheiere de sedinta din 15.01.2019
  • Sedinta din data de 13.11.2018 la ora 12:00

    Complet: C2-3
  • Încheiere

    Încuviinţează părţilor proba cu înscrisuri. Emite adresă către OCPI Argeş pentru a preciza dacă în anul 2000 exista planuri de amplasament ale vecinilor terenului administrat de A. R.; depistarea unor suprapuneri ale terenului administrat de A. R. cu alte proprietăţi de la intabulare până în prezent. Emite adresă către Primăria municipiului Piteşti pentru a preciza dacă A. R. a obţinut certificate de urbanism şi autorizaţii de construire în vederea edificării unor obiective pe terenul primit în urma Actului de Schimb transcris sub nr.. şi să se precizeze dacă la acest moment aceste documente mai sunt valabile. Prorogă discutarea probei cu expertiză tehnică de specialitate după depunerea la dosar a relaţiilor solicitate. Amână judecarea cauzei la 15.01.2019. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 13 Noiembrie 2018.

    Incheiere de sedinta din 13.11.2018
  • Sedinta din data de 25.09.2018 la ora 12:00

    Complet: C2-3
  • Încheiere

    Admite excepţia lipsei calităţii procesual pasive invocată de pârâtul M********* T**************. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 25.09.2018.

    Incheiere de sedinta din 25.09.2018
  • Sedinta din data de 19.06.2018 la ora 12:00

    Complet: C2-3
  • Încheiere

    Încuviinţează cererea formulată de apărătorul reclamanţilor pentru a lua cunoştinţă de conţinutul întâmpinărilor comunicate la acest termen de judecată. Dispune comunicarea pârâtului A********* R******* a întâmpinărilor depuse la dosarul cauzei din partea pârâţilor Ministerul Transporturilor şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice. Ia act că potrivit dispoziţiilor prevăzute de art.229 Cod procedură civilă pârâţii Ministerul Transporturilor, Ministerul Transporturilor, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Argeş au termen în cunoştinţă. Amână judecarea cauzei la 25.09.2018. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 Iunie 2018.

    Incheiere de sedinta din 19.06.2018
  • Sedinta din data de 08.05.2018 la ora 12:00

    Complet: C2-3
  • Încheiere

    Încuviinţează cererea pârâtului prin apărător pentru a lua cunoştinţă de conţinutul cererii de modificare şi precizare a acţiunii. Dispune introducerea în cauză în calitate de pârâţii: Ministerul Transporturilor; Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Argeş şi citarea la adresele indicate cu copia cererii de modificare şi precizare a acţiunii, cu menţiunea de a formula întâmpinare. Amână judecarea cauzei la 19.06.2018. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 08 Mai 2018.

    Incheiere de sedinta din 08.05.2018

Flux dosar


Actualizare GRPD