V**** D** C******
InculpatV**** D** C****** - C* D********* A*** L* C****** D* A***** N*** M*****
InculpatP******** D* P* L**** J********** M****
IntimatÎn baza art.346 al.1 C.pr.pen. constată competenţa şi legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr.324/P/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Mizil privind inculpatul V**** D** C******, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. şi ped. de art. 335 alin.1 C.pen., a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul V**** D** C******, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. şi ped. de art. 335 alin.1 C.pen. Cu drept de contestaţie, care se depune la Judecătoria Mizil, în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu astăzi, 07.12.2017.
Incheiere finala dezinvestire din 07.12.2017Având în vedere absenţa din instanţă a preşedintelui completului de judecată C7, acesta afându-se în concediu medical în data de 23.11.2017, pentru respectarea principiului continuităţii completului conform art. 11 din Legea nr.304/2004 şi art.101 alin.4 din Hotărârea nr.1375/2015 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, precum şi a repartizării cauzelor în mod aleatoriu, normă de organizare judiciară cu rang de principiu instituită prin art.11 şi 53 din Legea nr. 304/2004, cu scopul de a conferi o garanţie în plus independenţei funcţionale a judecătorului şi imparţialităţii actului de justiţie, instanţa amână pronunţarea la data de 07.12.2017 - C7 penal.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.11.2017Amână pronunţarea la data de 23.11.2017. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16.11.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.11.2017