Dosar 216/314/2017 din 16.01.2017

fond funciar


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 216/314/2017
Data dosar:
16.01.2017
Instanta:
Judecătoria Suceava
Departament:
.
Obiect:
fond funciar
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 27.04.2021 la ora 08:30

    Complet: C19
  • Respinge cererea

    Respinge acţiunea civilă având ca obiect „fond funciar/revendicare/rectificare CF” formulată de reclamantul C****** D****** în contradictoriu cu pârâţii Comisia locală de fond funciar Salcea, jud. Suceava, Comisia judeţeană de stabilire a dreptului de proprietate Suceava şi Dănilă Viorica, ca neîntemeiată. Obligă reclamantul la plata către pârâta Dănila Viorica a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Suceava. Pronun?ată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei, astăzi, 27.04.2021.

    Hotarare 1880/2021 din 27.04.2021
  • Sedinta din data de 15.04.2021 la ora 08:30

    Complet: C19
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea cauzei la data de 27 aprilie 2021. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C.pr.civ.. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15 aprilie 2021.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 15.04.2021
  • Sedinta din data de 01.04.2021 la ora 08:30

    Complet: C19
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea cauzei la data de 15 aprilie 2021. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C.pr.civ.. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 1 aprilie 2021.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 01.04.2021
  • Sedinta din data de 18.03.2021 la ora 08:30

    Complet: C19
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea cauzei la data de 1 aprilie 2021. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C.pr.civ.. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 18 martie 2021.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 18.03.2021
  • Sedinta din data de 04.03.2021 la ora 08:30

    Complet: C19
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea cauzei la data de 18 martie 2021. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C.pr.civ.. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 4 martie 2021.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 04.03.2021
  • Sedinta din data de 18.02.2021 la ora 8:30

    Complet: C19
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea cauzei la data de 4 martie 2021. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C.pr.civ.. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 18 februarie 2021.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 18.02.2021
  • Sedinta din data de 04.02.2021 la ora 13:30

    Complet: C19
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea cauzei la data de 18 februarie 2021. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C.pr.civ.. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 4 februarie 2021.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.02.2021
  • Sedinta din data de 19.11.2020 la ora 8:30

    Complet: C19
  • Amână cauza

    Admite cererea de amânare a cauzei şi acordă termenul solicitat, sens în care, Amână judecarea cauzei la data de 4 februarie 2021, ora 13.30, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 noiembrie 2020.

    Incheiere de sedinta din 19.11.2020
  • Sedinta din data de 09.04.2020 la ora 8:30

    Complet: C19
  • Suspendat

    Faţă de dispoziţiile art. 42 alin. 6 din Decretul nr. 195 din data de 16.03.2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, constată suspendată de plin drept judecarea prezentului dosar pe durata stării de urgenţă instituită prin decret.

  • Sedinta din data de 30.01.2020 la ora 8:30

    Complet: C19
  • Amână cauza

    Având în vedere aspectele stabilite în cadrul Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Judecătoriei Suceava din data de 29.01.2020, conform procesului-verbal întocmit cu această ocazie şi, de asemenea, Având în vedere Comunicatul din data de 29.01.2020 al Sindicatului Naţional al Grefei Judiciare DICASTERIAL,

    Incheiere de sedinta din 30.01.2020
  • Sedinta din data de 31.10.2019 la ora 8:30

    Complet: C19
  • Amână cauza

    Revine cu adresă către exp. Răchitneanu Natalia Iuliana în sensul celei de la fila 244 dosar. Emite adresă către Biroul Local de Expertize Suceava pentru a fi încuno?tin?at cu privire la lucrarea de expertiză dispusă în cauză. Amână judecarea cauzei la data de 30.01.2020, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31.10.2019.

    Incheiere de sedinta din 31.10.2019
  • Sedinta din data de 20.06.2019 la ora 8:30

    Complet: C19
  • Amână cauza

    Încuviinţează obiecţiunile la raportul de expertiză formulate de pârâta Dănilă Viorica, sens în care se va emite adresă către d-na expert Răchitneanu Iuliana pentru a formula un răspuns la obiecţiunile părţii, cu menţiunea de a solicita părţilor documentaţiile care îi sunt necesare pentru întocmirea suplimentului la raportul de expertiză, instanţa urmând a-i pune în vedere pârâtei să furnizeze d-nei expert înscrisurile pe care le deţine. În ceea ce priveşte decontul aferent lucrării de expertiză, constată că acesta a fost încuviinţat în cuantumul solicitat de d-na expert (de 2000 de lei) şi a fost achitat de către reclamant potrivit chitanţelor de la filele 125 şi 184 dosar. Amână judecarea cauzei la data de 31 octombrie 2019, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 iunie 2019.

    Incheiere de sedinta din 20.06.2019
  • Sedinta din data de 04.04.2019 la ora 8:30

    Complet: C19
  • Amână cauza

    Admite cererea de amânare a cauzei şi acordă termenul solicitat, urmând ca eventualele obiecţiuni să fie depuse la dosar cu cel puţin 5 zile înainte de termenul acordat. Prorogă discutarea şi pronunţarea asupra decontului final solicitat de expert pentru termenul viitor, după studierea lucrării pentru a aprecia asupra complexităţii acesteia Amână judecarea cauzei la data de 20 iunie 2019, pentru când se vor cita martorii Miron Mihai ?i Onofrei Dumitru. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 aprilie 2019.

    Incheiere de sedinta din 04.04.2019
  • Sedinta din data de 17.01.2019 la ora 8:30

    Complet: C19
  • Amână cauza

    Se va reveni cu adresă către exp. Răchitneanu Natalia Iuliana în sensul celei de la fila 216 dosar. Amână judecarea cauzei la data de 04.04.2019, pentru când se vor cita martorii Miron Mihai ?i Onofrei Dumitru. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17.01.2019.

    Incheiere de sedinta din 17.01.2019
  • Sedinta din data de 08.11.2018 la ora 8:30

    Complet: C19
  • Amână cauza

    Admite cererea de înlocuire a martorului Culipei Gheorghe, sens în care, Va fi citat martorul Lazăr Mircea de la adresa indicată la termenul de astăzi. Pune în vedere pârâtei Dănilă Viorica ca la termenul viitor să asigure prezenţa martorei Irimia Maria Ana în instanţă, în vederea audierii. Încuviinţează obiecţiunile la raportul de expertiză formulate de pârâta Dănilă Viorica, sens în care se va emite adresă către d-na expert Răchitneanu Iuliana pentru ca aceasta să întocmească un supliment la raportul de expertiză în care să procedeze la identificarea terenurilor părţilor în baza documentaţiei prealabile emiterii celor două titluri de proprietate, nr. 138/1994 şi nr. 2361/2004, urmând a preciza dacă rezultă alte concluzii la obiectivele stabilite pentru expertiză şi care ar fi acestea. Se vor întocmi, de asemenea, planuri de situaţie conform celor stabilite. Amână judecarea cauzei la data de 17 ianuarie 2019, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 noiembrie 2018.

    Incheiere de sedinta din 08.11.2018
  • Sedinta din data de 21.06.2018 la ora 8:30

    Complet: C19
  • Amână cauza

    Admite cererea de amânare a cauzei şi acordă termenul solicitat, sens în care, Amână judecarea cauzei la data de 8 noiembrie 2018, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Va fi înaintat pârâtei Comisia locală Suceava un exemplar de pe lucrarea întocmită. Încuviinţează decontul final solicitat de expert în cuantum de 2000 de lei şi dispune emiterea unei adrese către BLE Suceava pentru a vira în contul exp. Răchitneanu Iuliana suma de 1200 lei achitată de reclamant. Prorogă audierea martorilor după efectuarea expertizei topo încuviinţate. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 iunie 2018.

    Incheiere de sedinta din 21.06.2018
  • Sedinta din data de 19.04.2018 la ora 8:30

    Complet: C19
  • Amână cauza

    Admite cererea de amânare a cauzei şi acordă termenul solicitat. Se va reveni cu adresă către d-na expert Răchitneanu Natalia Iuliana, pentru întocmirea raportului de expertiză şi depunerea acestuia cu cel puţin 5 zile înainte de termenul de judecată acordat, în exemplare suficiente pentru instanţă şi pentru fiecare parte, conform obiectivelor comunicate. Se va reveni cu adresă către Biroul Local de Expertize de pe lângă Tribunalul Suceava pentru a aduce la cunoştinţă numele expertului desemnat în cauză, obiectivele stabilite şi termenul acordat pentru depunerea raportului de expertiză. Prorogă audierea martorilor după efectuarea expertizei topo încuviinţate. Amână judecarea cauzei la data de 21 iunie 2018, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 aprilie 2018.

    Incheiere de sedinta din 19.04.2018
  • Sedinta din data de 08.02.2018 la ora 8:30

    Complet: C19
  • Amână cauza

    Admite cererea de amânare a cauzei şi acordă termenul solicitat. Se va reveni cu adresă către d-na expert Răchitneanu Natalia Iuliana, pentru întocmirea raportului de expertiză şi depunerea acestuia cu cel puţin 5 zile înainte de termenul de judecată acordat, în exemplare suficiente pentru instanţă şi pentru fiecare parte, conform obiectivelor comunicate. Se va reveni cu adresă către Biroul Local de Expertize de pe lângă Tribunalul Suceava pentru a aduce la cunoştinţă numele expertului desemnat în cauză, obiectivele stabilite şi termenul acordat pentru depunerea raportului de expertiză. Prorogă audierea martorilor după efectuarea expertizei topo încuviinţate. Amână judecarea cauzei la data de 19 aprilie 2018, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 februarie 2018.

    Incheiere de sedinta din 08.02.2018
  • Sedinta din data de 23.11.2017 la ora 8:30

    Complet: C19
  • Amână cauza

    Se va emite adresă d-nei expert Răchitneanu Natalia Iuliana, pentru întocmirea raportului de expertiză şi depunerea acestuia cu cel puţin 5 zile înainte de termenul de judecată acordat, în exemplare suficiente pentru instanţă şi pentru fiecare parte, conform următoarelor obiective: 1. Să se identifice şi să se măsoare, topo – cadastral, terenul în suprafaţă de 3600 m.p. arabil (respectiv 2664 m.p.), situat în extravilan Salcea, jud. Suceava, la locul numit „Fasolişte”, învecinat cu: N – Vulpe Ghe., E – Drum, S – Culipei Ghe., V – limită hotar, înscris în T.P. nr. 138/31.01.1994 şi atribuit reclamantului potrivit sentinţei civile nr. 1520 din 08.03.2013 pronunţată de Judecătoria Suceava în ds. nr. 5654/314/2008 (definitivă şi irevocabilă); 2. Să se identifice suprafaţa de 36 ari teren situat la locul numit „Fasolişte”, reconstituită autorului reclamantului, Ciobani Nicolae, prin sentinţa civilă nr. 1932/18.03.1992 a Judecătoriei Suceava pronunţată în ds. nr. 360/1992 şi să se stabilească dacă aceasta coincide cu suprafaţa de 3600 m.p. teren înscrisă în T.P. nr. 138/31.01.1994 identificată la pct. 1; 3. Să se identifice şi să se măsoare, topo – cadastral, terenul în suprafaţă de 3200 m.p. arabil, situat în extravilan Salcea, jud. Suceava, la locul numit „Fasolişte” (tarlaua 9, parcela 64), învecinat cu: N – Ciobanu Neculai, E – Drum exploatare, S – Şerban Mircea, V – Drum exploatare, înscris în T.P. nr. 2361/14.09.2004, având în vedere documentaţia care a stat la baza emiterii acestuia; 4. Să se stabilească dacă există suprapunere între terenul identificat la pct. 1 şi cel identificat la pct. 3; 5. Să se stabilească dacă pârâta Dănilă Viorica ocupă vreo parte din terenul reclamantului identificat la pct. 1, iar în caz afirmativ să se determine în ce măsură; 6. Să se stabilească dacă întabularea pârâtei Dănilă Viorica în CF este corespunzătoare actelor de proprietate ale acesteia; 7. Să se întocmească planuri de amplasament şi situaţie în sensul celor constatate. Se va emite adresă către Biroul Local de Expertize de pe lângă Tribunalul Suceava pentru a aduce la cunoştinţă numele expertului desemnat în cauză, obiectivele stabilite şi termenul acordat pentru depunerea raportului de expertiză. Prorogă audierea martorilor după efectuarea expertizei topo încuviinţate. Amână judecarea cauzei la data de 8 februarie 2018, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 noiembrie 2017.

    Incheiere de sedinta din 23.11.2017
  • Sedinta din data de 28.09.2017 la ora 8:30

    Complet: C19
  • Amână cauza

    În temeiul art. 258 alin. 1 rap. la art. 255 alin. 1 Cod procedură civilă, încuviinţează pentru ambele părţi proba cu înscrisuri, cu interogatoriul civil şi proba testimonială cu martorii indicaţi. Pune în vedere reclamantului şi pârâtei Dănilă Viorica să fie prezenţi în instanţă la termenul viitor, pentru administrarea interogatoriilor civile. Pune în vedere apărătoarelor părţilor ca la următorul termen de judecată să aibă asupra lor lista cu întrebările ce urmează a fi adresate reclamantului şi pârâtei. Prorogă audierea martorilor după efectuarea expertizei încuviinţate. Numeşte în mod aleatoriu pe d-na expert Răchitneanu Natalia Iuliana. Fixează onorariu provizoriu expert în sumă de 800 lei în sarcina reclamantului şi pune în vedere acestuia - prin apărător ca până la termenul de judecată următor să facă dovada achitării iar tuturor părţilor le pune în vedere să formuleze obiective. Amână judecarea cauzei la data de 23 noiembrie 2017, pentru când pârâtele primesc termen în cunoştinţă în conformitate cu disp. art. 229 Cod procedură civilă, considerându-se că acestea cunosc termenul de judecată ulterior celui de astăzi, pentru care citaţia a fost primită de funcţionarul însărcinat cu primirea corespondenţei prin semnătură. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 septembrie 2017.

    Incheiere de sedinta din 28.09.2017
  • Sedinta din data de 15.06.2017 la ora 8:30

    Complet: C19
  • Amână cauza

    Admite cererea de amânare a cauzei şi acordă termenul solicitat, sens în care, Amână judecarea cauzei la data de 28 septembrie 2017, pentru când se va repeta procedura se citare cu pârâţii, cu duplicatul răspunsului la întâmpinare. Prorogă discutarea şi pronunţarea asupra competenţei de soluţionare a cauzei, a estimării duratei de cercetare a procesului şi a probatoriului pentru termenul viitor. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 iunie 2017.

    Incheiere de sedinta din 15.06.2017

Flux dosar


Actualizare GRPD