C*** V*****
ReclamantC*** D* P***** A M*********** B********
PârâtAdmite în parte contestaţia. Anulează decizia nr. 212638/24.11.2016. Obligă intimata sa emită o decizie prin care să stabilească pensia cuvenită contestatorului, începând cu data de 10.10.2016, cu luarea în considerare la determinarea punctajului mediu anual şi: - a veniturilor suplimentare obţinute din acord, ore suplimentare, spor şantier şi prime atestate prin adeverinţa nr. 140/30.07.2013 eliberată de SC APROM SA, precum şi - a veniturilor suplimentare obţinute din salariu timp lucrat, ore noapte, spor de şantier, compensaţii (altele decât cele obţinute în temeiul Decretului nr. 46/1982) atestate prin adeverinţa nr. 91/04.09.2013 eliberată de SC CONDAX SA, prin înlocuirea sumelor contributive cu salariile pentru timpul lucrat pe perioada din adeverinţă. În temeiul prev. art. 453 alin. 2 NCPC, Obligă intimata la plata către contestatoare a sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu de avocat acordat parţial). Executorie provizoriu de drept. Cu apel în 30 de zile de la comunicare, cererea de exercitare a căii de atac urmând a fi depusă la Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale. Pronunţată azi 09.10.2017 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 6873/2017 din 09.10.2017Amână pronunţarea la data de 09.10.2017. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 27.09.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.09.2017