M****** C******* A********
InculpatM****** O***
Parte civilăÎn temeiul art.228, alin.1, 229, alin.1, lit.d, alin.2, lit.b din Codul penal, cu aplicarea articolului 375 şi 396, alin.10 din Codul de procedură penală, condamnă pe inculpatul M****** C******* A********, deţinut în prezent în Penitenciarul Gherla, la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare şi aplică inculpatului pe o perioadă de 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, a dreptului de a alege, drepturi prevăzute de art.66, alin.1, lit.a, b, d din Codul penal, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. În temeiul articolului 65, alin.1 raportat la art.66, alin.1, lit.a, b, d din Codul penal interzice inculpatului exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, a dreptului de a alege, a dreptului de a se afla în localitatea Cluj-Napoca. În temeiul articolului 72 din Codul penal scade din durata pedepsei închisorii aplicate inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive începând din data de 04.10.2017 până la zi. In temeiul articolului 399, alin.1 din Codul de procedură penală menţine măsura arestării preventive luată faţă de inculpat. În temeiul articolelor 25, alin.1 şi 397, alin.1 din Codul de procedură penală, raportat la articolul 1349 din Codul civil admite acţiunea civilă formulată în cadrul procesului penal de către persoana vătămată MIHUŢIU OANA, cu domiciliul în localitatea Cluj-Napoca, str.Plopilor, nr.79B/P17, sc.1, ap.2, jud.Cluj şi cu domiciliul procesual ales în Cluj-Napoca, str.Mihail Kogălniceanu, nr.17-19, ap.1, jud.Cluj şi în consecinţă obligă pe inculpat să plătească în favoarea acestei părţi civile suma de 10.000 lei cu titlul de despăgubiri civile, reprezentând daune materiale. În temeiul articolului 274, alin.1 din Codul de procedură penală obligă pe inculpat la plata sumei de 1200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare în favoarea statului. În temeiul articolului 272 din Codul de procedură penală suma de 300 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, avocat Suciu Violeta se va avansa din FMJ în favoarea Baroului Cluj. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 30 martie 2018.
Hotarare 1018/2018 din 30.03.2018amana pronutarea
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.03.2018amana pronuntarea
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.03.2018În vederea respectării dreptului la apărare, va admite cererea formulată, va dispune amânarea soluţionării cauzei şi acordarea unui nou termen de judecată la 15.03.2018
Incheiere de sedinta din 22.02.2018fata de nelegala indeplinire a procedurii de citare amana cauza la data de 22.03.2017
Incheiere de sedinta din 01.02.2018