B*** D***********
ContestatorÎn baza art. 425 ind.1 al.7 pct. 2 lit. b C.p.p., rap. la art. 587 C.p.p., admite contestaţia declarată de contestatorul condamnat BURZ DENIS TOBIAS împotriva sentinţei penale nr. 4861/27.09.2017 pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosarul nr. 21871/325/2017. Desfiinţează sentinţa penală contestată şi rejudecând cauza: În baza art. 587 C.p.p., admite cererea de liberare condiţionată privind pe contestatorul condamnat BURZ DENIS TOBIAS, în prezent deţinut în Penitenciarul Timişoara. Dispune liberarea condiţionată a contestatorului condamnat de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 95/2016 emis de Tribunalul Timiş în baza sentinţei penale nr. 81/2016, prin care i s-a aplicat pedeapsa de 3 ani şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la viol. Atrage atenţia contestatorului condamnat asupra dispoziţiilor art. 104 C.p., privind revocarea liberării condiţionate. În baza art. 275 al. 3 C.p.p., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17.11.2017.
Hotarare 712/2017 din 17.11.2017