S********* S******* T***** M********
PetentAdmite cererea formulată de petentul S********* S******* T***** M********. Ia act de modificările intervenite în privinţa componenţei Biroului Executiv - organ de conducere al SINDICATULUI S.W.I.R. TĂUŢII MĂGHERĂUŞ, astfel cum au fost aprobate prin Procesul-verbal, încheiat la data de 15.02.2017, în urma şedinţei membrilor Adunării Generale a Sindicatului. Dispune înscrierea în Registrul Special al Sindicatelor ţinut de Judecătoria Baia Mare, a modificărilor intervenite în ceea ce priveşte componenţa Biroului Executiv - organ de conducere al SINDICATULUI S.W.I.R. TĂUŢII MĂGHERĂUŞ, astfel: - S.A.M., - preşedinte; - C.D., -vicepreşedinte; - M.C.,-secretar; - P.M., – membru; - L.B.C., – membru. Cu drept de apel la Tribunalul Maramureş, în termen de 15 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria Baia Mare. Pronunţată azi, 20 aprilie 2017, prin punerea soluţiei la îndemâna părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 3458/2017 din 20.04.2017Amână pronunţarea în cauză pentru data de 20 aprilie 2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.04.2017Se revine cu citarea petentului cu menţiuni.
Incheiere de sedinta din 24.03.2017