A******** D******* A*****
PetentAdmite cererea formulată de petiţionara şi, în consecinţă:Ia act de modificările intervenite în actele constitutive ale A."D.A." conform procesului verbal al adunării generale din 02.10.2017 şi actului adiţional la statutul asociaţiei, atestat sub nr.80/01.11.2017, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.Dispune înregistrarea modificărilor aduse actelor constitutive ale asociaţiei în Registrul persoanelor juridice al acestei instanţe şi, în baza disp.art. 20(2) din Regulamentul privind organizarea Registrului asociaţiilor şi fundaţiilor, Registrului federaţiilor şi Registrului Naţional al persoanelor juridice fără scop patrimonial, dispune transmiterea de îndată judecătoriei în a cărei circumscripţie se afla noul sediu, respectiv JUDECĂTORIA TURDA, a unei copii certificate de pe hotărârea judecătorească de modificare, rămasă irevocabilă, împreună cu dosarele conexate care privesc aceasta asociaţie.Cu drept de apel în termen de 5 zile de la comunicare.Pronunţată în şedinţa publică azi, 2 noiembrie 2017.
Incheierefinalacameraconsiliu12871/2017 din 02.11.2017Amână soluţionarea cauzei pentru termenul din 2 noiembrie 2017 ora 8 cam.174, în vederea petiţionarei - la adresa la care s-a desfăşurat adunarea generală - cu menţiunea de a depune la dosar extrasul de carte funciară actualizat dovedind proprietatea asupra imobilului unde urmează să funcţioneze noul sediu al asociaţiei precum şi să depună la dosar actul adiţional şi statutul actualizat cu indicarea tuturor membrilor asociaţiei.Pronunţată în şedinţa publică din 26 octombrie 2017.
Incheiere de sedinta din 26.10.2017