Dosar 21925/325/2017 din 06.09.2017

luarea măsurii arestării preventive (art.223 NCPP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 21925/325/2017
Data dosar:
06.09.2017
Instanta:
Judecătoria Timișoara
Departament:
SECŢIA PENALĂ
Obiect:
luarea măsurii arestării preventive (art.223 NCPP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 06.09.2017 la ora 14:45

    Complet: C8DL
  • admite cererea

    În temeiul art. 226 Cod procedură penală, raportat la art. 202 alin. 1, 2, 3 şi 4 lit. e şi art. 223 alin. 2 Cod procedură penală, admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara, privind pe inculpatul M***** M*****. Dispune arestarea preventivă a inculpatului Matie? Marian, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 233 al. 1, cu aplicarea art. 41 Cod penal, pe o durată de 30 zile, începând cu data de 06.09.2017 până la data de 05.10.2017, inclusiv. Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de inculpat, prin apărătorul din oficiu, de luare a unei măsuri preventive mai uşoare, respectiv cea a controlului judiciar. În baza art. 272 alin. 1 Cod procedură penală, dispune virarea din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Timiş a sumei de 130 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie in termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 06.09.2017, ora 16:30.

    Incheiere masuri preventive faza de UP 58/2017 din 06.09.2017

Flux dosar


Actualizare GRPD