J*** I**
InculpatRespinge cererea formulată de procuror privind schimbarea încadrării juridice date faptei prin rechizitoriu. În temeiul art. 336 alin. (1) C.pen., cu aplic. art. 5 alin. (1) şi a art. 61 alin. (1), (2), (3) şi (4) lit. c) C.pen., precum şi a art. 396 alin. (10) C.pr.pen., îl condamnă pe inculpatul J*** I** …. la pedeapsa amenzii în cuantum de 1.400 de lei, reprezentând echivalentul a 140 de zile amendă (10 de lei/zi amendă), pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. Îi atrage inculpatului atenţia asupra dispoz. art. 63 alin. (1) C.pen., privind consecinţele neexecutării pedepsei amenzii. În temeiul art. 274 alin. (1) C.pr.pen. îl obligă pe inculpat la plata sumei de 600 de lei către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea minutei. Pronunţată în şedinţă publică, azi 8.12.2017.
Hotarare 929/2017 din 08.12.2017Stabileşte pronunţarea la data de 8.12.2017. Pronunţată în şedinţă publică, azi 27.11.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.11.2017