V***** T*** D******* C****** d* R******* s* A******* P***
InculpatRespinge cererea formulată de apărătorul inculpatului, privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu. Admite propunerea Ministerului Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Corabia. În baza art. 234 şi urm. C. proc. pen, prelungeşte durata măsurii arestării preventive a inculpatului Văetuş Ţucu Dumitru,cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, fapte prev şi sancţ de art.192 alin.1 şi 2 C.pen, şi art.336 alin.1 C.pen cu aplicarea art.38 alin.2 Cp., pentru o durata de 30 de zile, începând cu data de 28.11.2017 şi până la data de 27.12.2017, inclusiv. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la pronunţare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 21.11.2017, ora 14:15.
Incheiere masuri preventive faza de UP 9/2017 din 21.11.2017