S********* L**** A* P*********** S****** V******** D** J****** C*** Î* N***** Ş* P***** M****** D* S******* D*** M****** N******** O***** A** M***** S***** I****
Recurent ReclamantD******* S****** V********* Ş* P***** S******** A********** C***
Intimat PârâtAdmite recursul declarat de reclamantul S.L.P.S.V. din jud. Cluj în numele şi pentru membrii de sindicat nominalizaţi, împotriva sentinţei civile nr. 3831 din 12.12.2016 pronunţată în dosarul nr. 2201/117/2016 al Tribunalului Cluj pe care o casează, în tot, în sensul că : rejudecând cauza, admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de S. Obligă pârâta D.S.V.S.A. Cluj să plătească membrilor de sindicat reprezentanţi drepturi salariale restante reprezentând echivalentul sporului de 15% din salariul de bază pentru titlul ştiinţific de doctor, pentru, pentru perioada 09.04.2015 – 31.07.2016. Dispune indexarea sumelor cuvenite cu indicele de inflaţie şi acordarea dobânzii legale, până la data plăţii efective. Definitivă şi executorie. Pronunţată în şedinţa publică azi, 22.09.2017.
Hotarare 3063/2017 din 22.09.2017Calea de atac a apelului a fost recalificată în recurs.
Incheiere de sedinta din 16.06.2017Pentru administrarea probei cu înscrisuri.
Incheiere de sedinta din 16.06.2017