L** V*** G*** S** C* S***** A*** L* S** B***** B**** N******* S* A********
DebitorR**** I***** I****
LichidatorAprobă raportul final al lichidatorului judiciar. În baza art.175 alin 2 din Legea nr.85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, închide procedura insolvenţei împotriva LEO VIRI GRUP S.R.L. Dispune radierea societăţii debitoare LEO VIRI GRUP S.R.L. din Registrul Comerţului Bucureşti. În baza art. 179 din Legea nr.85/2014 sentinţa de închidere a procedurii va fi notificată Direcţiei Generale A Finanţelor Publice Bucureşti şi Oficiului Registrului Comerţului Bucureşti de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pentru efectuarea menţiunii. În baza art. 180 din Legea 85/2014 descarcă lichidatorul judiciar R**** I***** I**** de orice îndatori ori responsabilităţi faţă de procedură, debitoare şi averea sa, creditori, titulari de drepturi de preferinţă, acţionari sau asociaţi. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare prin BPI, apel care se depune la Tribunalul Bucureşti, Secţia a VII a. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi 20.10.2022.
Hotarare 4397/2022 din 20.10.2022Pentru continuarea procedurii în vederea valorificării bunurilor din patrimoniul debitoarei
Incheiere de sedinta din 05.05.2022Pentru continuarea procedurii în vederea evaluării şi valorificării bunurilor din patrimoniul debitoarei
Incheiere de sedinta din 03.02.2022Pentru continuarea procedurii în vederea soluţionării dosarelor în care debitoarea este parte
Incheiere de sedinta din 30.09.2021Pentru continuarea procedurii în vederea soluţionării dosarelor în care debitoarea este parte
Incheiere de sedinta din 29.04.2021Pentru continuarea procedurii în vederea valorificării bunurilor din patrimoniul debitoarei
Incheiere de sedinta din 21.01.2021pentru continuarea demersurilor în procedură, recuperare, evaluare şi valorificare active
Incheiere de sedinta din 17.09.2020Termen preschimbat la data de 17.09.2020
În baza HCSM nr 191/10.03.2020 ?i a Deciziei Pre?edintelui Tribunalului Bucure?ti nr. 46/11.03.2020, din oficiu preschimbă termenul din data de 02.04.2020 la 17.09.2020, pentru când se citează părţile conform dispoziţiilor de la ultimul termen de judecata/din rezoluţie şi menţiuni. Fără cale de atac. Pronun?ată în ?edin?ă publică azi 12.03.2020.
Incheiere de sedinta din 12.03.2020Pentru continuarea procedurii în vederea valorificării bunurilor debitoarei
Incheiere de sedinta din 09.01.2020Admite cererea lichidatorul judiciar R**** I***** I**** al debitorului LEO VIRI GRUP S.R.L.. În temeiul art. 45 lit. o) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, stabileşte pentru lichidatorul judiciar R**** I***** I**** o remuneraţie de 1000 lei lunar, şi 5% din sumele rezultate din recuperarea creanţelor şi valorificarea bunurilor debitorului pe toată perioada procedurii – onorariu de succes. Cu apel, în termen de 7 zile de la comunicarea hotărârii prin publicarea în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, apel ce va fi depus la Tribunalul Bucureşti Secţia a VII-a Civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 septembrie 2019.
Incheiere de sedinta din 12.09.2019În temeiul art. 145 alin. 1 lit. B din Legea nr.85/2014 dispune intrarea în faliment prin procedura generală a debitorului LEO VIRI GRUP SRL. În temeiul art. 145 alin. 2 din Legea nr. 85/2014 ridică dreptul de administrare al debitorului şi dispune dizolvarea societăţii debitoare. Dispune sigilarea bunurilor din averea debitoarei şi trimiterea de notificări tribunalelor din alte judeţe în care debitorul are bunuri în vederea sigilării, în sarcina lichidatorului judiciar. Stabileşte un termen de maxim 5 zile de la data intrării în faliment pentru predarea gestiunii averii de la debitor către lichidator, împreună cu lista actelor şi operaţiunilor efectuate până la intrarea în faliment, precum şi lista cuprinzând numele şi adresele creditorilor şi toate creanţele acestora la data intrării în faliment, cu indicarea celor născute după deschiderea procedurii. Fixează următoarele termene limită: a) termenul-limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor prevăzute la alin. (3) al art. 146 din lege – 27.05.2019; b) termenul de verificare a creanţelor, de întocmire şi publicare a tabelului suplimentar al acestora – 26.06.2019; c) termenul de depunere la tribunal a contestaţiilor, care va fi de 7 zile de la publicarea în BPI a tabelului suplimentar; d) termenul de întocmire a tabelului definitiv consolidat – 26.07.2019. În baza art. 145 al. 2 lit. b din Legea 85/2014 numeşte lichidator judiciar provizoriu pe R**** I***** I****, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 64 din lege, cu o remuneraţie de 2000 lei din averea debitorului. Dă dispoziţie tuturor băncilor la care debitorul are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără un ordin al judecătorului sindic sau al lichidatorului judiciar, obligaţia de înştiinţare a băncilor revenindu-i lichidatorului judiciar. În temeiul art. 252 din legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale: pune în vedere lichidatorului judiciar îndeplinirea formalităţilor privind menţionarea la registrul comerţului a reprezentanţilor permanenţi ai săi. În temeiul art. 147 alin 1 din Legea nr. 85/2014 dispune ca lichidatorul judiciar să trimită o notificare, în condiţiile art. 99 alin. 2 şi 3 din lege, privind intrarea debitorului în faliment prin procedura generală, ridicarea dreptului de administrare şi dizolvarea acestuia către : toţi creditorii menţionaţi în lista depusă de debitor/administratorul judiciar, prevăzută la art. 145 alin. (2) lit. e), ale căror creanţe s-au născut după deschiderea procedurii; debitor; registrul unde debitorul este înmatriculat, pentru efectuarea menţiunii. Pune în vedere lichidatorului judiciar să depună lunar la dosar raportul prevăzut de art. 64 alin. 1 din Legea nr. 85/2014. Fixează termen pentru continuarea procedurii la 12.09.2019. Cu drept de a formula apel, în termen de 7 zile de la comunicarea hotărârii prin publicarea hotărârii în BPI. Apelul va fi depus la Tribunalul Bucureşti - Secţia a VII-a Civilă. Pronunţată în şedinţă publică, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţii prin mijlocirea grefei instanţei, azi 11.04.2019.
Hotarare intermediara 2126/2019 din 11.04.2019Având în vedere că prin hotărârea Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Tribunalului Bucureşti din data de 27.02.2019 s-a dispus amânarea, în intervalul 28.02.2019 – 07.03.2019, a dosarelor aflate pe rolul completelor de judecată, cu excepţia cauzelor urgente, amână cauza.
Incheiere de sedinta din 28.02.2019Pentru continuarea procedurii şi pentru a fi soluţionată contestaţia la tabelul preliminar al creanţelor debitoarei
Incheiere de sedinta din 08.11.2018Pentru continuarea procedurii şi pentru a fi soluţionată contestaţia la tabelul preliminar al creanţelor debitoarei
Incheiere de sedinta din 14.06.2018Pentru continuarea procedurii şi pentru a fi soluţionată contestaţia la tabelul preliminar al creanţelor debitoarei
Incheiere de sedinta din 01.03.2018Pentru continuarea procedurii şi pentru a fi soluţionată contestaţia la tabelul preliminar al creanţelor debitoarei
Incheiere de sedinta din 02.11.2017Admite cererea formulată de lichidatorul judiciar Royal Insolv I.P.U.R.L. cu sediul în Bucureşti, Bd. Unirii, nr. 37, bl. A4, sc. 4, et. 5, ap. 93, sector 3. În temeiul art.97 alin.1 din Legea nr.85/2014 va prelungi termenul pentru depunerea raportului asupra cauzelor care au dus la apariţia stării de insolvenţă cu 40 de zile , iar în temeiul art.101 alin.1 din Legea nr.85/2014 va prelungi cu 60 de zile termenul pentru inventarierea bunurilor. Cu apel. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţa publică din data de 09.08.2017.
Incheiere de sedinta din 09.08.2017Admite cererea formulată de debitorul S.C. LEO VIRI GRUP S.R.L. pentru deschiderea procedurii generale a insolvenţei . În temeiul art.65 alin.1, art.71 din Legea nr.85/2014 deschide procedura generală împotriva debitorului Dă dispoziţie tuturor băncilor la care debitorul are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără un ordin al judecătorului sindic sau al administratorului judiciar, obligaţia de înştiinţare a băncilor revenindu-i administratorului judiciar. Fixează termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor asupra averii debitorului 07.08.2017 Fixează termenul de verificare a creanţelor, de întocmire, afişare şi comunicare a tabelului preliminar de creanţe 28.08.2017 Fixează termenul de definitivare a tabelului creanţelor 22.09.2017 Fixează data primei şedinţe a adunării generale a creditorilor 04.09.2017. În temeiul art.73 numeşte administrator judiciar provizoriu pe Royal Insolv I.P.U.R.L. care va îndeplini atributiile prevazute de art.58 din lege, cu o remuneraţie de 2.000 lei cu TVA inclus. În temeiul art. 73 din Legea nr.85/2014 dispune ca administratorul judiciar să efectueze notificările prevăzute de art.99, art. 100 şi art.76. Pune în vedere administratorului judiciar să întocmească şi să depună la dosar, în termen de 20 de zile de la desemnare, raportul prevăzut la art. 92 alin. 1 din Legea nr.85/2014 şi, în termen de 40 de zile de la desemnare, raportul prevăzut la art. 97. Pune în vedere administratorului judiciar să depună lunar la dosar raportul prevăzut de art. 59 alin. 1 din Legea nr.85/2014. Termen pentru continuarea procedurii la 02.11.2017. Executorie. Cu apel, ce va fi depus la Tribunalul Bucureşti Secţia a VII-a Civilă, în termen de 7 zile de la comunicare. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, azi 22.06.2017.
Incheiere de sedinta din 22.06.2017