C******** A****** O****** c* s***** p******** a*** l* S*** H
CreditorG*** S******* P********* S*
DebitorAdmite în parte cererea formulată de creditorul COMERFORD ANTHONY OLIVER în contradictoriu cu debitoarea SC. G*** S******* P********* S* şi în consecinţă: Obligă debitoarea ca în termen de 30 de zile de la comunicarea prezentei hotărâri să plătească creditorului suma de 15300 euro la cursul valutar al BNR din ziua efectuării plăţii, actualizat cu indicele de inflaţie, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestui debit, de la data scadenţei şi până la data plăţii efective, sumă datorată în baza contractului de mandat din data de 15.07.2015 şi a actului adiţional la acest contract cu nr. 1/01.10.2015. Respinge în rest cererea ca neîntemeiată. Obligă debitoarea să plătească creditorului cheltuieli de judecată în cuantum de 200 lei reprezentand taxă judiciară de timbru. Cu drept de cerere în anulare, în termen de 10 zile de la comunicare. Pronun?ată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei , astăzi 26.10.2017.
Hotarare 11914/2017 din 26.10.2017Amână pronunţarea la data de 26.10.2017, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.10.2017