S******* C***** J******* D* U****** T**** M****
ReclamantR***** R****
PârâtAdmite acţiunea formulată de reclamantul SPITALUL CLINIC JUDEŢEAN DE URGENŢĂ TÂRGU MUREŞ, în contradictoriu cu pârâtul R***** R****. Obligă pârâtul R***** R**** să-i achite reclamantei suma de 1.653,35 lei cu titlu de despăgubiri, reprezentând contravaloarea serviciilor medicale acordate de către reclamant numitului Secelean Ilie, urmare a faptei săvârşite de pârât. Obligă pârâtul să-i achite reclamantei dobânda legală pentru suma datorată, în sumă de 247 lei, calculată începând cu data de 25.07.2014 şi până în data de 22.08.2017, precum şi în continuare, până la data plăţii efective a întregului debit. Dispune ca pârâtul să achite suma datorată reclamantului în 10 tranşe lunare egale, în sumă de câte 190 de lei fiecare, la care se va adăuga dobânda calculată în continuare, până la achitarea integrală a debitului. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, la Judecătoria Reghin. Pronunţată în şedinţă publică, în data de 31 ianuarie 2018.
Hotarare 93/2018 din 31.01.2018admite cererile în probaţiune formulate de reclamantă privind încuviinţarea probei cu înscrisurile depuse la dosar şi proba cu interogatoriul pârâtului. - emiterea unei adrese către Inspectoratul Teritorial De Muncă Mureş pentru a comunica instanţei dacă pârâtul este sau nu angajat cu carte de muncă în prezent. - emiterea unei adrese către Comuna Deda, pentru a comunica instanţei dacă pârâtul are sau nu în proprietate bunuri mobile sau imobile şi dacă realizează venituri, iar în caz afirmativ să indice cuantumul acestora.
Incheiere de sedinta din 13.12.2017