C***** C******** P*** P***** I****** G*******
PetentU*** N*****
IntimatAdmite sesizarea formulată de petenta COMUNA CĂLINEŞTI, prin primar IONESCU GHEORGHE, în contradictoriu cu intimatul U*** N*****. Dispune înlocuirea sancţiunilor amenzilor contravenţionale în cuantum total de 6400 lei aplicate intimatului prin procesele-verbale de constatare a contravenţiei seria DSA nr.0009068/11.03.2016; seria DSA nr.0009070/15.03.2016; seria DSA nr.0011033/18.03.2016; seria DSA nr.0009036/04.08.2016; seria DSA nr.0011037/03.04.2016 încheiate de Direcţia Silvică Argeş – Ocolul Silvic Topoloveni, cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii pe o durată de 300 ore pe raza localităţii Călineşti, judeţul Argeş. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare; cererea de apel se va depune la Judecătoria Topoloveni. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19.01.2018.
Hotarare 32/2018 din 19.01.2018Constată terminată cercetarea judecătorească. Fixează termen pentru dezbaterea fondului la data de 19.01.2018, pentru când pune în vedere părţilor să redacteze note scrise privind susţinerile acestora, urmând să le depună la dosar cu cel puţin 5 zile înaintea termenului stabilit. Se reia procedura de citare cu intimatul, conform art.153-173 C.p.c. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 15.12.2017.
Incheiere de sedinta din 15.12.2017Încuviinţează petentei proba cu înscrisurile depuse la dosar. Ia act că intimatul nu a solicitat administrare de probe în cauză. Dispune din oficiu, în suplimentarea probatoriului, emiterea unei adrese către Serviciul Fiscal Orăşenesc Topoloveni, în sensul celor de mai sus. Se reia procedura de citare cu părţile, conform art.153-173 C.p.c. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 17 Noiembrie 2017.
Incheiere de sedinta din 17.11.2017