R***** (**** A******* f*** P*** D* V*****
CercetatAdmite cererea formulată de autorităţile judiciare din Fran?a cu privire la executarea mandatului european de arestare emis de Doamna Procuror al Republicii de la Tribunalul de Mare Instan?ă din Bordeaux (Madame le Procureur de la Republique pres le Tribunal de Grande Instance de Bordeaux), la data de 29.03.2017, cu referire la dosarul nr. 13066000019, cu nr. de instruc?ie JICABJI6 1300003 şi dispune predarea persoanei solicitate RENTEA VIOREL (fost AMARIEI, fost POP) pentru executarea pedepsei de 4 ani închisoare, la care a fost condamnat prin sentin?a pronun?ată în absen?ă din data de 07.09.2015, pronun?ată de Tribunalul de Mare Instan?ă Bordeaux, Fran?a, având nr. de referin?ă 13066000019, rămasă definitivă la data de 15.12.2015, condamnare dispusă pentru săvâr?irea infrac?iunilor de constituire de grup infrac?ional organizat ?i furt calificat, prevăzute ?i pedepsite de art. 311 ?i 450 Cod penal francez, constând în aceea că în perioada ianuarie-noiembrie 2012, a ini?iat ?i constituit un grup infrac?ional organizat în vederea săvâr?irii infrac?iunilor de furt calificat, perioadă în care a sustras de pe teritoriul Fran?ei, din posesia unor companii specializate în echipamente agricole, un număr de 42 de tractoare, cauzând un prejudiciu de peste 3 milioane de euro, ulterior transportându-le în afara Fran?ei. În temeiul art. 112 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 dispune amânarea predării persoanei solicitate RENTEA VIOREL (fost AMARIEI, fost POP) până la solu?ionarea definitivă a cauzei ce face obiectul dosarului nr. 924/83/2014, aflat pe rolul Cur?ii de Apel Oradea, în care persoana solicitată are calitatea de inculpat apelant, iar în caz de condamnare cu executarea în regim de detenţie a pedepsei, până la punerea în libertate ca urmare a liberării sau până la executarea ei la termen. Constată că persoana solicitată nu a fost de acord cu predarea şi că nu a renunţat la regula specialită?ii conform art. 103 alin. 7 din Legea 302/2004. În baza dispoziţiilor articolului 103 alin. (10) din Legea nr. 302/2004 în vederea predării către autorităţile judiciare din Fran?a, dispune arestarea persoanei solicitate RENTEA VIOREL (fost AMARIEI, fost POP), pe o durată de 25 de zile, cu începere de la data încetării motivelor ce justifică amânarea predării. În baza art. 103 alin. (13) din Legea nr. 302/2004 dispune emiterea mandatului de arestare faţă de persoana solicitată RENTEA VIOREL (fost AMARIEI, fost POP), ce va fi pus în executare la data încetării motivelor ce justifică amânarea predării. Conform art. 230 din Codul de procedură penală administraţia locului de deţinere va reţine persoana solicitată la Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bihor pe o durată de 25 de zile până la predarea efectivă către autorităţile judiciare ale statului solicitant. Conform art. 111 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 fixează termen pentru predare către autorităţile judiciare din Fran?a în 10 zile de la data încetării motivelor care au justificat predarea amânată. Constată că persoana solicitată RENTEA VIOREL (fost AMARIEI, fost POP) a fost reţinută pe o durată de 24 de ore prin ordonanţa din data de 09 mai 2017, emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea în dosarul nr.1900/II.5/2017, începând cu ora 14,45. Constată că prin încheierea penală nr. 36/IP/10.05.2017 s-a dispus, în baza art. 101 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 302/2004, arestarea provizorie a persoanei solicitate RENTEA VIOREL (fost AMARIEI, fost POP) pe o durată de 15 zile, începând cu data de 10.05.2017, până în data de 24.05.2017, inclusiv. Revocă măsura arestării provizorii luate faţă de persoana solicitată RENTEA VIOREL (fost AMARIEI, fost POP) prin încheierea penală nr. 36/IP/10.05.2017 a Curţii de Apel Oradea şi dispune punerea de îndată în libertate a acesteia, dacă nu este arestată în altă cauză. În baza art.87 din Legea nr. 302/2004 cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului. Cu drept de contesta?ie în termen de 5 zile de la pronun?are. Pronunţată în şedinţa publică, azi, data de 15 mai 2017.
Hotarare 63/2017 din 15.05.2017Amână cauza pentru data de 15 mai 2017, ora 11:00, în vederea depunerii mandatului european de arestare tradus în limba română. În baza art. 101 alineat 5 litera a din Legea nr. 302/2004 republicată, cu referire la articolul 230 Cod procedură penală, dispune arestarea provizorie a persoanei solicitate RENTEA VIOREL (fost AMARIEI, fost POP), pe o durată de 15 zile, începând cu data de 10 mai 2017, până la data de 24 mai 2017, inclusiv. Constată că persoana solicitată RENTEA VIOREL (fost AMARIEI, fost POP) a fost reţinută pe o durată de 24 de ore prin ordonanţa din data de 09 mai 2017, emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea în dosarul nr.1900/II.5/2017, începând cu ora 14,45. Cu drept de contestaţie în termen de 24 de ore de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru persoana solicitată. Pronunţată în şedinţa publică azi, 10 mai 2017, ora 12,30.
Incheiere de sedinta 36/2017 din 10.05.2017