A******** C****** D* B****** C******* P*********
PetentAdmite cererea formulată de către petenta ASOCIAŢIA CĂMINUL DE BĂTRÂNI – CUVIOASA PARASCHEVA, cu sediul în Piteşti, str. General Eremia Grigorescu, nr.18, bl.P2, sc.B, parter, ap.1, judeţ Argeş. Dispune înscrierea petentei în Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor aflat la Grefa Judecătoriei Piteşti. Cu drept de apel în termen de 5 zile de la comunicare pentru petentă şi pentru Ministerul Public. Pronunţată în şedinţa publică de la 23.02.2017.
Incheiere finala dezinvestire din 23.02.2017Amână cauza la data de 23.02.2017 – C 4-4 Asociaţii şi Fundaţii, Sala nr. 3, ora 8,00, pentru când pune în vedere petentei, prin citaţie, să remedieze următoarele neregularităţi, respectiv: - actul constitutiv se impune a fi refăcut în sensul de a se se menţiona componenţa nominală a celor dintâi organe de conducere, administrare şi control ale asociaţiei, astfel cum prevede art. 6 alin.2 litera g din OG nr.26/2000 (menţiuni cu privire la cenzorul asociaţiei), precum şi în sensul de a se elimina menţiunea privind constituirea unei asociaţii în vederea desfăşurării activităţilor de educaţie şi insteuire a copiilor preşcolari, serviciilor de îndrumare şi îngrijire după terminarea programului şcolar, în sistem after school, programe educative, asistenţă sociopsihologică, ateliere şi activităţi recreative, consultaţii şi meditaţii, întrucât aceasta nu este în conordanţă cu scopul asociaţiei înserat la art. 5; Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la data de 09.02.2017.
Incheiere de sedinta din 09.02.2017