G**** S****
InculpatÎn temeiul art. 336 alin. 1 Cod penal, raportat la art. 396 alin. 1, 2, 10 Cod procedură penală, condamnă inculpatul G**** S****, la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe. În temeiul art. 338 alin. 1 Cod penal, raportat la art. 396 alin. 1, 2, 10 Cod procedură penală, condamnă acela?i inculpat la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia. În temeiul art. 39 alin. 1 lit. b din Codul penal contope?te pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 6 luni închisoare, la care adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă stabilită, respectiv 3 luni închisoare, pedeapsa rezultantă fiind de 1 an şi 9 luni închisoare. În temeiul art. 91 Cod penal, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an şi 9 luni închisoare şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal. În temeiul art. 93 alin. 1 Cod penal, obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: f) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Arad la datele fixate de acesta; g) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; h) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; i) să comunice schimbarea locului de muncă; j) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal, impune inculpatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În temeiul art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă nerenumerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Comunei Păuli? sau al Primăriei Oraşului Lipova, pentru o perioadă de 60 zile. În temeiul art. 91 alin. 4 teza a II-a Cod penal, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal privind cazurile de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În temeiul art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul să achite în favoarea Statului suma de 700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţa publică din 11 octombrie 2018.
Hotarare 119/2018 din 11.10.2018Amână pronunţare pentru termenul din 11.10.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.10.2018Admite cererea de amânare formulată de reprezentantul inculpatului şi amână cauza la 03 octombrie 2018, pentru când pune în vedere inculpatului să depună la dosarul cauzei un înscris notarial în care să precizeze dacă este de acord cu prestarea unei munci neremunerată în folosul comunităţii, în cazul în care va fi găsit vinovat, precum şi să precizeze dacă recunoaşte sau nu cea de-a doua infracţiune reţinută în sarcina sa.
Incheiere de sedinta din 27.06.2018