L**** I*** M*****
PetentI** N****
IntimatAdmite plângerea contravenţională formulată de petentul Lungu Ioan-Miluţă, , în contradictoriu cu intimata I** N****, şi, în consecinţă: Înlocuieşte sancţiunea amenzii în cuantum de 870de lei, dispusă prin procesul verbal de constatare a contravenţiei seria PNTX nr. 0114744 din data de 22.03.2017, întocmit de intimata Inspectoratul de Poliţie Judeţean Neamţ, cu avertisment. Atrage atenţia petentului asupra pericolului faptei săvârşite şi îi recomandă ca pe viitor să respecte dispoziţiile legale. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare la Tribunalul Neamţ, apel care se va depune la Judecătoria Roman. Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 noiembrie 2017.
Hotarare 2842/2017 din 13.11.2017Amână pronunţarea cauzei la data de 13 noiembrie 2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.11.2017