A**** V* F******
Contestator CondamnatAdmite contestaţia formulată de persoana privată de libertate Avram Florica , aflată în executarea pedepsei la Penitenciarul Târgşor, împotriva sentinţei penale nr. 3030/02.11.2017, pronunţată de Judecătoria Ploieşti ?i în consecin?ă: Desfiinţează sentinţa atacată şi soluţionând cauza, în baza disp. art.425/1C.p.p. rap. la art. 587 C.pr.pen. rap. la art. 59 V.C.pen. şi art. 5 N.C.pen. admite cererea de liberare condiţionată, formulată de condamnata Avram Florica, în prezent aflată în Penitenciarul Târgşor. Constată îndeplinite condiţiile disp. art. 59 şi urm. V.Cod penal şi dispune punerea în libertate condiţionată a condamnatei de sub puterea MEPÎ nr. 932/2017 emis de Judecătoria Ploieşti, dacă nu este arestată sau reţinută în altă cauză. Atrage atenţia condamnatei asupra disp. art.61 V.Cod penal, privind efectele liberării condiţionate, pentru restul de pedeapsă rămas neexecutat. În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 130 lei se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 28.11.2017.
Hotarare 607/2017 din 28.11.2017Amână pronunţarea la datad e 28.11.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.11.2017