F***** M* C******
Intimat InculpatF***** C******
InculpatÎn baza art. 421 pct. (2) lit. a) Cod procedură penală, admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Marghita împotriva sentinţei penale nr. 5 din 26 ianuarie 2017 pronunţate de Judecătoria Marghita în dosarul nr. 2255/255/2016. Desfiinţează, în parte, sentinţa atacată şi rejudecând: 1. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 7 luni şi 10 zile închisoare aplicată inculpatului F***** C****** în cele două pedepse individuale de câte 5 luni închisoare, stabilite pentru comiterea a două infracţiuni de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzute de art. 335 alin. (2) Cod penal cu aplicarea art. 396 alin. (10) Cod procedură penală. În baza art. 38 alin. (1) Cod penal, art. 39 alin. (1) lit. b) Cod penal contopeşte pedepsele principale stabilite inculpatului F***** C****** în pedeapsa cea mai grea de 5 luni închisoare la care adaugă sporul fix şi obligatoriu de 1 lună şi 20 de zile [1/3 din cealaltă pedeapsă de 5 luni închisoare], urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 6 luni şi 20 de zile închisoare. Menţine dispoziţiile art. 91 Cod penal privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 6 luni şi 20 de zile pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, precum şi obligaţiile prevăzute de art. 92 alin. (1) Cod penal, încredinţând supravegherea respectării acestora Serviciului de Probaţiune Sălaj în raza căruia se află noul domiciliu al inculpatului. 2. Înlătură obligaţia instituită în baza art. 93 alin. (2) Cod penal în sarcina inculpatului F***** C****** de a nu părăsi teritoriul României fără acordul instanţei, constatând netemeinicia impunerii acesteia ca urmare a încălcării principiului propor?ionalită?ii regimului de supraveghere cu scopul urmărit prin acesta faţă de natura infrac?iunilor comise şi de circumstan?ele personale ale inculpatului. În baza art. 93 alin. (2) lit. b) Cod penal dispune ca inculpatul F***** C****** să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune Sălaj sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. 3. Înlătură obligaţia instituită în sarcina inculpatului de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii la Primăria mun. Oradea sau la o altă unitate stabilită de Serviciul de Probaţiune faţă de domiciliul actual al inculpatului. În baza art. 93 alin. (3) Cod penal dispune ca pe parcursul termenul de supraveghere inculpatul F***** C****** să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 80 de zile la Primăria com. Valcău de Jos, jud. Sălaj sau la Primăria Plopiş, jud. Sălaj. Men?ine celelalte dispozi?ii ale sentin?ei atacate care nu contravin prezentei decizii. În baza art. 275 alin. (3) Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate în apel rămân în sarcina statului.
Hotarare 294/2017 din 11.05.2017S-a amânat pronunţarea hotărârii pentru 11 mai 2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 26.04.2017S-a amânat pronunţarea hotărârii pentru 26 aprilie 2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.04.2017