M********* S****
ReclamantA******** V********** Ş* P********* S******* "******** N**********
PârâtRespinge excepţia lipsei calităţii procesuale active şi excepţia inadmisibilităţii cererii, invocate de pârâtă. Admite cererea formulată de către reclamanta M********* S****, PRIN PRIMAR în contradictoriu cu pârâta ASOCIAŢIA VÂNĂTORILOR ŞI PESCARILOR SPORTIVI „VULTURUL NEGRU” SEBEŞ, şi în consecinţă: Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 3564,12 lei reprezentând tarif de gestionare conform facturii nr.17/09.10.2014 şi suma de 3604,12 lei reprezentând tarif de gestionare conform facturii nr.27/14.05.2015, precum şi penalităţi de întârziere în cuantum de 0,12% pe zi, aferente debitului principal începând cu data de 24.03.2017 şi până la data plăţii efective. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Sebeş. Pronunţată azi, 06.05.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 474/2019 din 06.05.2019În vederea respectării principiului continuităţii completului de judecată, amână pronunţarea la data de 06.05.2019
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 22.04.2019Amână pronunţarea la data de 22.04.2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.04.2019PENTRU A SE STUDIA ÎNSCRISURILE DEPUSE
Incheiere de sedinta din 04.03.2019pentru administrare probe.
Incheiere de sedinta din 28.01.2019administrarea probelor propuse
Incheiere de sedinta din 05.11.2018administrarea probelor propuse
Incheiere de sedinta din 10.09.2018administrarea probelor propuse
Incheiere de sedinta din 04.06.2018pentru a se lua cunoştinţă de înscrisuirle depuse la dosar
Incheiere de sedinta din 23.04.2018Pentru ca instanţa să se pronunţe pe cererea de probaţiune formulată de către pârâtă.
Incheiere de sedinta din 05.03.2018Pentru a se lua cunoştinţă de conţinutul răspunsului la întâmpinare.
Incheiere de sedinta din 05.02.2018