Dosar 225/866/2017 din 16.01.2017

alte cereri , cerere de aplicare a unor penalităţi


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 225/866/2017
Data dosar:
16.01.2017
Instanta:
Judecătoria Pașcani
Departament:
Civil
Obiect:
alte cereri , cerere de aplicare a unor penalităţi
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 20.10.2017 la ora 09:00

    Complet: C 9 MF
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte cererea formulată de reclamanta Iurciuc Elena în contradictoriu cu pârâta Comisia Locală de Fond Funciar Todireşti, jud. Iaşi. Obligă debitoarea Comisia Locală de Fond Funciar Todireşti să plătească reclamantei o penalitate de 100 lei, stabilită pe zi de întârziere, până la executarea obligaţiei prevăzute în titlul executoriu. Admite în parte cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor judiciare. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 20 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru achitată conform chitanţei nr. 40458/05.04.2017 (fl. 27) şi a sumei de 18 lei, reprezentând contravaloare fotocopiere dosar executare (fl. 31). Respinge cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata onorariului avocaţial şi a cheltuielilor de executare, ultimele achitate conform chitanţei seria C 19877199 nr. 3833/07.12.2016. Definitivă.

    Hotarare 1889/2017 din 20.10.2017
  • Sedinta din data de 05.10.2017 la ora 09:00

    Complet: C 9 MF
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea în cauză la 20.10.2017.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.10.2017
  • Sedinta din data de 27.07.2017 la ora 09:00

    Complet: C 9 MF
  • Amână cauza

    Amână cauza la 05.10.2017 faţă de lipsa documentaţiei solicitată de la pârâtă şi pentru a se emite adresă către B.C.P.I. pentru a se solicita relaţii.

    Incheiere de sedinta din 27.07.2017
  • Sedinta din data de 15.06.2017 la ora 09:00

    Complet: C 9 MF
  • Amână cauza

    Amână cauza la 27.07.2017 pentru ca reclamanta să ia cunoştinţă de înscrisul depusă de pârâtă, iar pârâta să depună documentaţia efectuată pentru prezentul litigiu.

    Incheiere de sedinta din 15.06.2017
  • Sedinta din data de 19.05.2017 la ora 09:00

    Complet: C 9 MF
  • Amână cauza

    Amână cauza la 15.06.2017 pentru a se lua cunoştinţă de dosarul de executare.

    Incheiere de sedinta din 19.05.2017
  • Sedinta din data de 31.03.2017 la ora 09:00

    Complet: C 9 MF
  • Amână cauza

    În vederea ataşării dosarului de executare, amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 19.05.2017.

    Incheiere de sedinta din 31.03.2017

Flux dosar


Actualizare GRPD