P******** D* P* L**** J********** P******
ApelantP******** D* P* L**** C***** D* A*** P******
ApelantA*** A******** C*****
Intimat InculpatÎn temeiul art. 279 Cod procedură penală, dispune înlăturarea omisiunii evidente strecurată în minuta deciziei penale nr.940/A din 19 octombrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti în dosarul nr.2263/280/2017, în sensul că alineatul 10 va avea următorul conţinut: „În baza art.93 alin.2 lit. b) Cod penal, obligă pe inculpatul A*** A******** C***** ca pe perioada termenului de supraveghere să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate”. Menţiunile îndreptate se vor consemna direct în dispozitivul deciziei, făcându-se menţiune despre îndreptare pe marginea acesteia, într-un proces-verbal. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 23 octombrie 2017, la Curtea de Apel Piteşti-secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Incheiere indreptare eroare materiala din 23.10.2017Admite apelul declarat de P******** D* P* L**** J********** P******, împotriva sentinţei penale nr.1320 din 14 iulie 2017 pronunţată de Judecătoria Piteşti, în dosarul nr.2263/280/2017, intimat-inculpat fiind A*** A******** C*****. Desfiinţează, în parte, sentin?a. Înlătură dispoziţia privind stabilirea în sarcina inculpatului a pedepsei de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prevăzută de art. 336 alin. 1 C.p., în condiţiile art. 396 alin. 10 C.p.p. şi aplicarea art.83 Cod penal, cu toate consecinţele. Rejudecând, condamnă pe inculpat la 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prevăzută de art. 336 alin. 1 C.p., în condiţiile art. 396 alin. 10 C.p.p. În baza art.91 Cod penal dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe perioada termenului de supraveghere de 2 ani stabilit conform art.92 Cod penal. Instituie în sarcina inculpatului măsurile de supraveghere prevăzute de art. 93 alin. 1 lit. a) - e) Cod penal: - să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Argeş la datele fixate de acesta; - să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; - să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; - să comunice schimbarea locului de muncă; - să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. Aplică inculpatului pedeapsa accesorie prev.de art.66 alin.1 lit.a), b) şi i) Cod penal, care se va executa în condiţiile art.65 alin.3 Cod penal. Aplică inculpatului pedeapsa complementară prev.de art.66 alin.1 lit.a), b) şi i) Cod penal pe o perioadă de 2 ani, care se va executa în condiţiile art.68 alin.1 lit.b) Cod penal. Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 zile, la Primăria mun. Piteşti, jud. Arge?. În baza art.93 alin.2 lit. b) Cod penal, obligă pe inculpatul Dumitru Mihăiţă Leontin ca pe perioada termenului de supraveghere să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal, privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei. Menţine, în rest, sentinţa. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 octombrie 2017, la Curtea de Apel Piteşti - secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Hotarare 940/2017 din 19.10.2017Amână pronunţarea la 19 octombrie 2017.
Amână pronunţarea la 18 octombrie 2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.10.2017