M****** I*** M****
Inculpat1. În temeiul art.208 alin.5 Cod procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării controlului judiciar, luată faţă de inculpatul M****** I*** M****, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă prevăzută şi pedepsită de art. 270 alin. (3) din Legea nr.86/2006 modificată, prin Încheierea nr.588 din 12.12.2016 a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Suceava (dosar nr.2265/206/2016/a5). Menţine măsura preventivă a controlului judiciar, luată faţă de inculpat, pe o perioadă de 60 de zile. 2. Respinge cererea formulată de inculpat privind revocarea măsurii controlului judiciar. 3. Admite, în parte, cererea formulată de inculpatul M****** I*** M**** şi în temeiul art.215 alin.9 raportat la aliniatul 8 Cod procedură penală, modifică conţinutul controlului judiciar luat prin Încheierea nr.588 din 12.12.2016 a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Suceava (dosar nr.2265/206/2016/a5), în sensul că, pe durata controlului judiciar, acesta este obligat să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la instanţa de judecată, ori de câte ori este chemat; b)să informeze de îndată instanţa de judecată din cadrul Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc ori organul în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la Poliţia comunei Breaza, judeţul Suceava, organ desemnat cu supravegherea inculpatului, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; d) să nu depăşească limita teritorială a României, decât cu încuviinţarea prealabilă a instanţei şi e) să nu conducă nici o categorie de vehicule. În temeiul art. 215 alin. 3 teza a-II-a Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului M****** I*** M****, că în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor impuse, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. Măsura dispusă va fi comunicată conform art.215 alin. 5 Cod procedură penală, inculpatului, poliţiei în a cărei rază locuieşte acesta, respectiv Poliţia comunei Breaza, judeţul Suceava, Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date Bucureşti şi Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, pentru a proceda în consecinţă potrivit competenţelor ce le revin. În baza art.275 alin.3 cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat, rămân în sarcina acestuia. Cu drept de a formula contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare pentru toate părţile. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 08 februarie 2017.
10/2017 din 08.02.2017