P****** R***** S*****
InculpatÎn baza art. 208 C.pr.pen. menţine măsura arestului la domiciliu faţă de inculpatul P****** R***** S*****. Conform art. 221 alin. 1 şi 2 C.pr.pen., pe durata măsurii arestului la domiciliu, inculpatul P****** R***** S*****, are următoarele obligaţii: a) a nu părăsi imobilul în care locuieşte, situat în comuna Micesti, sat Purcareni, nr. 13, jud Arges, fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza. b) să se prezinte în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară, sau a instanţei de judecată, ori de câte ori este chemat; c) să nu comunice cu persoanele vătămate Niţă Adrian Gabriel, Ilină Alexandru Marian şi Stoianov George Ionuţ sau membrii familiei acestora. Potrivit art. 221 alin. 4 C.pr.pen., atrage atenţia inculpatului P****** R***** S*****, că în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive. În baza art. 275 al. 3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publica de la 21.04.2017.
din 21.04.2017În temeiul art. 391 alin.1 C.pr.pen. rămâne în pronunţare până la data de 21.04.2017. Cu drept de contestaţie odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică azi 20.04.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.04.2017