M****** S**** G*******
InculpatÎn baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen., constată că Judecătoria Satu Mare este competentă în soluţionarea prezentei cauze, constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 624/P/2016 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în dosarul nr. 624/P/2016 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, privind pe inculpatul M. S. G. , trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea unui vehicul tară permis de conducere , prev. şi ped. de art.335 alin.l C.pen, complicitate la fals material în înscrisuri oficiale , prev. de art.48 alin.l, C.pen. rap. la art.320 alin.l C.pen, uz de fals, prev. de art.323 C.pen -cu aplicarea art.38 alin. 1 C.pen. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul M. S. G. Cu contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare.
116/2017 din 03.04.2017