Dosar 2272/277/2017 din 29.09.2017

contestaţie la executare şi suspendare executare silită


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2272/277/2017
Data dosar:
29.09.2017
Instanta:
Judecătoria Pătărlagele
Departament:
Civil-Penal
Obiect:
contestaţie la executare şi suspendare executare silită
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 30.06.2020 la ora 10:30

    Complet: C.1
  • 413 NCPC/244 CPC

    În baza art. 413 alin. 2 Cod procedură civilă dispune suspendarea cauzei privind pe contestatorii debitori B****** C*********, CÂRLAN ION VALENTIN, CÂRLAN MIHAELA MARIA, DINU CECILIA, ANTIMIR ŞTEFAN OCTAVIAN şi ANTIMIR CREŢU RALUCA, pe intervenientele principale B****** C****** şi C***** E****, în contradictoriu cu intimatul creditor S.C. HIDROCONSTRUCŢIA S.A. – Sucursala SIRIU – Buzău, până la soluţionarea dosarului penal nr. 702/277/2020. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării. Cererea de recurs se va depune la Judecătoria Pătârlagele. Pronunţată la 30.06.2020, prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor de către grefa instan?ei.

    Incheiere suspendare din 30.06.2020
  • Sedinta din data de 26.05.2020 la ora 11:00

    Complet: C.1
  • Amână cauza

    Citarea mo?tenitorilor - contestatori introduşi în cauză la acest termen , conform disp. art. 79 Cod procedură civilă.

    Incheiere de sedinta din 26.05.2020
  • Sedinta din data de 14.04.2020 la ora 9:00

    Complet: C.1
  • Amână cauza

    În temeiul dispozi?iilor Decretului Pre?edintelui României nr.195/16.03.2020, a dispozi?iilor Hotărârii nr.257/17.03.2020 a Sec?iei pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, precum şi potrivit Hotărârii nr.8/18.03.2020 a Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Ploieşti, pe durata stării de urgenţă se suspendă de drept judecata în prezenta cauză.

    Incheiere suspendare din 14.04.2020
  • Sedinta din data de 10.03.2020 la ora 9:00

    Complet: C.1
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 14.04.2020 în vederea solicitării de relaţii.

    Incheiere de sedinta din 10.03.2020
  • Sedinta din data de 20.08.2019 la ora 9:00

    Complet: C.1
  • Amână cauza

    În baza art. 412 alin. 1 Cod procedură civilă, dispune suspendarea de drept a cauzei privind pe contestatorii debitori B****** C********* şi CÂRLAN GHEORGHE( decedat), pe intervenientele principale B****** C****** şi C***** E****, în contradictoriu cu intimatul creditor S.C. HIDROCONSTRUCŢIA S.A. – Sucursala SIRIU – Buzău, până la introducerea în cauză a moştenitorilor persoanei decedate Cârlan Gheorghe. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării. Cererea de recurs se va depune la Judecătoria Pătârlagele. Pronunţată la 20.08.2019, prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor de către grefa instan?ei. .

    Incheiere suspendare din 20.08.2019
  • Sedinta din data de 25.06.2019 la ora 9:00

    Complet: C.1
  • Amână cauza

    Amână cauza pentru obţinerea de relaţii de la Camera Notarilor Publici.

    Incheiere de sedinta din 25.06.2019
  • Sedinta din data de 28.05.2019 la ora 9:00

    Complet: C.1
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei pentru a se solicita anexa 24 .

    Incheiere de sedinta din 28.05.2019
  • Sedinta din data de 23.04.2019 la ora 9:00

    Complet: C.1
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei pentru lipsă de procedură cu interv. B****** C****** şi C***** E****.

    Incheiere de sedinta din 23.04.2019
  • Sedinta din data de 26.03.2019 la ora 9:00

    Complet: C.1
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei pentru lipsa dosarului de fond.

    Incheiere de sedinta din 26.03.2019
  • Sedinta din data de 26.02.2019 la ora 9:00

    Complet: C.1
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei pentru lipsa dosarului de fond.

    Incheiere de sedinta din 26.02.2019
  • Sedinta din data de 05.02.2019 la ora 9:00

    Complet: C.1
  • Amână cauza

    Amână cauza faţă de lipsa dosarului de fond.

    Incheiere de sedinta din 05.02.2019
  • Sedinta din data de 11.12.2018 la ora 9:00

    Complet: C.1
  • Amână cauza

    Încuviinţează cererile de amânare formulate părţi şi acordă cauzei un nou termen de judecată şi pentru soluţionarea apelului formulat împotriva încheierii din 27.11.2018.

    Incheiere de sedinta din 11.12.2018
  • Sedinta din data de 27.11.2018 la ora 9:00

    Complet: C.1
  • Amână cauza

    Respinge ca inadmisibilă cererea de intervenţie principală formulată de numitele B****** C****** şi C***** E****, prin avocat Georgescu Adriana Claudia, din cadrul Baroului Prahova, în cauza civilă având ca obiect contestaţie la executare, privind pe contestatorii debitori B****** C********* şi CÂRLAN GHEORGHE, în contradictoriu cu intimatul creditor S.C. HIDROCONSTRUCŢIA S.A. – Sucursala SIRIU – Buzău, cu sediul în com. Siriu, jud. Buzău. Termen fond:11.12.2018. Cu apel în termen de 5 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Pătârlagele Pronunţată în şedinţă publică, azi 27.11.2018.

    Incheiere de sedinta din 27.11.2018
  • Sedinta din data de 20.11.2018 la ora 9:00

    Complet: C.1
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea în vederea depunerrii de concluzii scrise.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.11.2018
  • Sedinta din data de 16.10.2018 la ora 9:00

    Complet: C.1
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei pentru a fi citate toate părţile şi a se pune în discuţie excepţia inadmisibilităţii cererii de intervenţie .

    Incheiere de sedinta din 16.10.2018
  • Sedinta din data de 11.09.2018 la ora 9:00

    Complet: C.1
  • Amână cauza

    Amână cauza pentru a se lua la cunoştinţă de inadmisibilitatea cererii de intervenţie depuse de intervenientele B****** C****** şi C***** E****,

    Incheiere de sedinta din 11.09.2018
  • Sedinta din data de 14.08.2018 la ora 9:00

    Complet: C.1
  • Amână cauza

    Amână cauza în vedere citării intervenienţilor.

    Incheiere de sedinta din 14.08.2018
  • Sedinta din data de 19.06.2018 la ora 9:00

    Complet: C.1
  • Amână cauza

    Amână cauza pentru lipsa dosrului de fond.

    Incheiere de sedinta din 19.06.2018
  • Sedinta din data de 15.05.2018 la ora 9:00

    Complet: C.1
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei pt. lipsa dosarului de fond.

    Incheiere de sedinta din 15.05.2018
  • Sedinta din data de 10.04.2018 la ora 9:00

    Complet: C.1
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei pentru lipsa dosarului de fond.

    Incheiere de sedinta din 10.04.2018
  • Sedinta din data de 13.03.2018 la ora 9:00

    Complet: C.1
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei pentru lipsa dosarului de fond.

    Incheiere de sedinta din 13.03.2018
  • Sedinta din data de 27.02.2018 la ora 9:00

    Complet: C.1
  • Amână cauza

    Admite cererea de suspendare a executării silite formulată de contestatorii B****** C*********, domiciliat în ora?ul Nehoiu, satul Păltineni, jude?ul Buzău ?i CÂRLAN GHEORGHE, domiciliat în ora?ul Nehoiu, satul Bădârlegi, jud. Buzău, ambii având domiciliul procesual ales în mun. Ploie?ti, Aleea Varbilau, nr. 3, bl. 153, sc. B, ap. 15, jud. Buzău, în contradictoriu cu intimata S.C. HIDROCONSTRUC?IA S.A. Sucursala Siriu – Buzău, cu sediul în comuna Siriu, judetul Buzău În baza art. 719 alin 1 şi 6 cod procedură civilă, dispune suspendarea executării silite ce face obiectul dosarului de executare silită nr. 1623/2016 al BEJ CUCU&POPESCU, până la soluţionarea definitivă a contestaţiei la executare ce face obiectul dosarului de faţă. Se va comunica cererea de intervenţie reclamanţilor şi intimatei, conform art. 64 alin. 1 Cod procedură civilă. Acordă cauzei termen la 13.03.2018. Cu drept de apel, în mod separat, în termen de 5 zile de la comunicare, în privinţa suspendării executării silite.. Pronunţată în şedinţă publică la 27.02.2018.

    Incheiere de sedinta din 27.02.2018
  • Sedinta din data de 06.02.2018 la ora 9:00

    Complet: C.1
  • Repus pe rol

    Admite în parte excepţia de necompetenţă materială invocată de către intimata S.C. Hidroconstrucţia S.A-Sucursala Siriu-Buzău, exclusiv în privinţa contestaţiei privind lămurirea înţelesului, întinderii sau a aplicării titlului executoriu. Disjunge capătul de cerere vizând lămurirea înţelesului, întinderii sau a aplicării titlului executoriu, reprezentat de Decizia nr.2925/30.09.2015 a Tribunalului Buzău şi în baza art.132 alin.3 Cod de procedură civilă, rap. la art. 714 alin. 3 Cod de procedură civilă, declină competenţa de soluţionare a dosarului format în urma disjungerii, în favoarea Tribunalului Buzău. Constată competenţa Judecătoriei Pătârlagele în privinţa soluţionării contestaţiei la executarea propriu-zisă şi împotriva actelor de executare din dosarul execuţional nr.1623/2016 al S.C.P.E.J „Cucu & Popescu”, în conformitate cu disp art. 714 alin.1 rap. la art. 651 Cod de procedură civilă. Repune cauza pe rol pentru continuarea judecăţii şi acordă termen la 27.02.2018, cu citarea părţilor. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică, la 06.02.2018.

    Incheiere de sedinta din 06.02.2018
  • Sedinta din data de 30.01.2018 la ora 9:00

    Complet: C.1
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la 06.02.2018 pentru soluţionarea cererii de suspendare executare silită. Se va solicita dosarul de executare silită.

    Incheiere de sedinta din 30.01.2018

Flux dosar


Actualizare GRPD