I** N****
IntimatA**** D*** V***
PetentAdmite, în parte, plângerea contravenţională formulată de petentul A**** D*** V*** împotriva procesului –verbal de contravenţie seria PNTX nr. 00114633 din 11.03.2017 emis de IPJ-Neamţ –BR Roman şi, în consecinţă: Înlocuieşte sancţiunea amenzii în sumă de 290 lei, aplicată petentului prin procesul-verbal sus-menţionat, pentru săvârşirea contravenţiilor prev. de art. 162 alin. 1 lit. d din HG 1391/2006, rep., cu „Avertisment”. Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare la Tribunalul Neamţ-Secţia I-a Civilă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 17.01.2018.
Hotarare 68/2018 din 17.01.2018Respinge proba testimonială cu martorul din lucrări – Amăriuţei Ioan, solicitată de petent. Încuviinţează pentru petent proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei şi proba testimonială cu un martor, a cărui prezenţă va fi asigurată prin grija petentului. Potrivit disp.art.311 al.2 din Codul de procedură civilă pune în vedere petentului să indice cu listă, în termen de 5 zile, martorul de care înţelege să se folosească. De asemenea pune în vedere petentului să se prezinte la instanţă pentru a semna plângerea. Amână judecata la data de 17.01.2018 pentru când petentul şi intimata primesc termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică 22.11.2017.
Incheiere de sedinta din 22.11.2017Încuviin?ează cererea apărătorului petentului, acesta aflându-se în imposibilitate de a se prezenta. Se amână judecata la data de 22.11.2017 pentru cînd se repetă procedura de citare cu petentul cu men?iunea de a se prezenta la termenul de judecată stabilit pentru a semna plângerea sa, sub sanc?iunea anulării ca nesemnată. Intimata prime?te termen în cuno?tin?ă. Pronunţată în şedinţă publică din18.10.2017.
Incheiere de sedinta din 18.10.2017