F***** M******
ReclamantM**** M****
PârâtÎn baza art. 421 din noul Cod de Procedură Civilă, Constată perimată acţiunea precizată formulată de reclamanta Floriş Mariuţa împotriva pârâta M**** M****. Fără cheltuieli de judecată. Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunţare la Tribunalul Arad, care se va depune la Judecătoria Gurahonţ Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 21.11.2018.
Hotarare 533/2018 din 21.11.2018În temeiul art. 242 Cod de procedură civilă suspendă judecata cauzei privind pe reclamanta Floriş Măriuţă, împotriva pârâtei M**** M****, . Cu recurs cât timp durează suspendarea cursului judecării procesului. Pronunţată în şedinţă publică azi, 19 aprilie 2018.
Incheiere suspendare din 19.04.2018În vederea depunerii încheierii notariale sub sancţiunea suspendării. T. 19.04.2018
Incheiere de sedinta din 29.03.2018În vederea depunerii închierii notariale. T. 29.03.2018
Incheiere de sedinta din 15.03.2018Se va formula adresă la Primăria oraşului Sebiş. T. 15.03.2018
Incheiere de sedinta din 11.01.2018T. 11.01.2018. Asupra cererii de amânare formulată de reprezentanta reclamantei, având în vedere prevederile art. 6.3 lit.c al CEDO, în care sunt formulate garanţiile pentru desfăşurarea corectă şi echitabilă a tuturor procedurilor judiciare, civile sau penale, aceste garanţii impunând derularea acestor proceduri în aşa fel încât să fie atins obiectul şi scopul pentru care ele au fost prevăzute în Convenţie, pentru realizarea unui proces echitabil şi asigurarea dreptului la apărare, apreciază cererea ca fiind legală, o admite şi va acorda un nou termen pentru asigurarea apărării.
Incheiere de sedinta din 07.11.2017T. 07.11.2017. În vederea administrării probei testimoniale, probei cu înscrisurile solicitate - certificat fiscal, încheieri notariale şi îndeplinirea obligaţiilor privind preemţiunea
Incheiere de sedinta din 19.09.2017T. 19.09.2017. În vederea administrării probei testimoniale, probei cu înscrisurile solicitate - certificat fiscal, încheieri notariale şi îndeplinirea obligaţiilor privind preemţiunea
Incheiere de sedinta din 23.05.2017