S*** M****
ReclamantB******* S*
PârâtE** N** E***** F****** I* B*
PârâtAdmite în parte cererea formulată de reclamanta S*** M**** în contradictoriu cu pârâtele .C. Bancpost S.A. ?i EFG New Europe Funding II B.V., prin mandatar S.C. Bancpost S.A. Constată caracterul abuziv al părţii din clauza 4.3 din Contractul de Credit de consum nr. 020CSF2072490001/06.09.2007, referitoare la dreptul băncii ca, pe parcursul derulării contractului, să majoreze dobânda în alte situaţii decât fluctuaţia pieţei de creditare, precum şi cel de a majora, în afară de dobândă, şi comisioanele, precum şi taxele bancare, iar în caz că împrumutatul nu este de acord, să procedeze la declararea creditului scadent şi să treacă la recuperarea creditului şi dobânzilor, în măsura în care aceasta nu a fost înlăturată prin clauza 3.2 din Actul adi?ional nr. 020RES5103120001 din data de 08.11.2010 încheiat între S.C. Bancpost S.A., EFG New Europe Funding. Respinge în rest cererea reclamantei. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de apel, în 30 zile de la comunicare. În temeiul art. 425 alin. ultim Cod procedură civilă, în cazul exercitării căii de atac, cererea de apel se va depune la Judecătoria Lipova. Pronunţată în şedinţa publică din 28 august 2018.
Hotarare 486/2018 din 28.08.2018T.28.08.2018 - pentru probaţiune
Incheiere de sedinta din 03.05.2018Dispune restituirea taxei judiciare de timbru achitată nelegal în contul UAT al Municipiului Timi?oara prin Chitan?a seria POSTA 155243 nr. 32962 din data de 31.01.2018 de către Stan Anamaria-Grigoru?a, în cuantum de 2.100 lei. Dispune restituirea originalului Chitan?ei seria POSTA 155243 nr. 32962 din data de 31.01.2018. Dispune ca reclamanta S*** M****, pentru a proba plata acestei taxe în contul UAT al Comunei Ghioroc, UAT de domiciliu a reclamantei. Executorie. Solu?ionată în ?edin?a camerei de consiliu ?i pronun?ată în ?edin?a publică din data de 8 februarie 2018.
Incheiere de sedinta din 08.02.2018