P**** F******
ReclamantU** M********* A***
PârâtP******* M*********** A*** - D******* V*******
PârâtRespinge acţiunea în contencios administrativ fiscal formulată de reclamantul Petre Forţian în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Arad prin Primar, şi Primăria Municipiului Arad-Direcţia venituri, având ca obiect anularea Deciziei nr. 1/23.02.2017 a Directorului executiv al Direcţiei Venituri a Municipiului Arad şi modificarea bazei de impozitare pentru apartamentul 2a/2 situat în subsolul imobilului din Arad, str. Dragalina, nr. 2 pentru anul 2016, respectiv încadrarea acestuia ca şi clădire rezidenţială, obligarea pârâtelor la emiterea unei noi decizii de impunere pe anul 2016 şi la compensarea sumei achitarea de reclamant în plus pentru anul 2016. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Tribunalul Arad. Pronunţată în şedinţa publică din data de 05.10.2017.
Hotarare 4284/2017 din 05.10.2017Termen: 05.10.2017 - la cererea reclamantului, aflat în imposibilitatea de a se prezenta la acest termen şi pentru administrare probe.
Incheiere de sedinta din 07.09.2017Termen: 07.09.2017 - pentru a se comunica cererea de probaţiune cu pârâţii.
Incheiere de sedinta din 22.06.2017