A****** V*****
ReclamantI************ T********* D* M**** T****
PârâtRespinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A****** V*****, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Teritorial de Muncă Timiş. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul Timiş. Pronunţată la 17.11.2017, în temeiul art. 396 al. 2CPC prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei.
Hotarare 4546/2017 din 17.11.2017AMÂNĂ PRONUNŢAREA LA DATA DE 17.11.2017
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 10.11.2017AMÂNĂ PRONUNŢAREA LA DATA DE 10.11.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.10.2017Admite cererea formulată. Se citează reclamantul cu un exemplar al înscrisurilor depuse de instituţia pârâtă. Amână judecarea cauzei şi stabileşte termen pentru data de 27.10.2017, completul C7NCA, pentru când părţile au termen în cunoştinţă, potrivit disp. art. 229 noul cod de procedură civilă. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 Septembrie 2017.
Incheiere de sedinta din 22.09.2017Se citează instituţia pârâtă cu menţiunea de a depune copia adresei cu nr. 254/07.03.2017 emisă de Inspecţia Muncii Timiş. Amână judecarea cauzei şi stabileşte termen pentru data de 22.09.2017, completul C7NCA, pentru când părţile au termen în cunoştinţă, potrivit disp. art. 229 noul cod de procedură civilă Pronunţată în şedinţa publică de la 07 Iunie 2017
Incheiere de sedinta din 07.06.2017