V**** G******
CondamnatÎn baza art. 592 alin.1 Cod procedură penală, coroborat cu art. 589 alin.1 lit. b Cod procedură penală, admite cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de petenta-condamnată VARGA GYONGY (cu d.p.) şi, în consecinţă: Dispune întreruperea executării pedepsei de 3 ani închisoare ( aplicată prin s.p. nr. 108 din 08 noiembrie 2016 a Tribunalului Mureş, modificată şi definitivă prin dec .pen. nr.345 din 28 iunie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Târgu-Mureş), până la încetarea cauzei care a determinat întreruperea, respectiv până la data de 15 iunie 2018 inclusiv ( data împlinirii vârstei de un an de copilul minor al condamnatei). În baza art. 592 alin.2 Cod procedură penală, coroborat cu art. 590 alin.1 lit. a, b, c, d, e şi alin.2 lit. a Cod procedură penală, pe durata întreruperii executării pedepsei, condamnata va respecta următoarele obligaţii: -să nu depăşească limita teritoriala a judeţului Mureş, fără încuviinţarea Tribunalului Mureş (instanţa care a dispus întreruperea executării pedepsei); -să ia legătura în termen de 2 zile de la eliberarea din locul de detenţie cu lucrători din cadrul IPJ Mureş-Serviciul de Investigaţii Criminale-Biroul de Supravegheri Judiciare, (organ de poliţie însărcinat cu respectarea de către condamnata a obligaţiilor impuse prin prezenta încheiere), pentru a fi luată în evidenţă şi pentru a stabili mijlocul de comunicare permanentă cu acest organ de supraveghere; - să se prezinte la instanţă ori de câte ori este chemată; - să nu îşi schimbe locuinţa (dp) fără încuviinţarea Tribunalului Mureş (instanţa care a dispus întreruperea executării pedepsei); - să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme; - să îngrijească efectiv minorul JAKAB ABEL ( dp) - să nu se afle în nici un fel de localuri, baruri, restaurante în care se servesc băuturi alcoolice; În baza art. 592 alin. (2) Cod procedură penală, coroborat cu art. 591 alin.4 Cod procedură penală, atrage atenţia condamnatei că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor mai sus impuse, instanţa de executare revocă întreruperea şi dispune punerea în executare a pedepsei privative de libertate. În baza art. 592 alin. (2) Cod procedură penală, coroborat cu art. 591 alin.3 Cod procedură penală, dispune comunicarea prezentei hotărâri, azi, ziua pronunţării, organelor şi instituţiilor menţionate în acest text de lege. În baza art. 275 alin.(3) Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat pentru soluţionarea cauzei vor rămâne în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare pentru petenta-condamnată şi pentru procuror. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 26 iulie 2017.
Hotarare 104/2017 din 26.07.2017