P******** D* P* L**** J********** P*******
ApelantF******* A*****
Apelant InculpatÎn temeiul art. 421 alin. (1) pct. (2) lit. a) C.proc.pen. admite apelurile declarate de P******** D* P* L**** J********** P******* şi de inculpatul F******* A*****, împotriva sentinţei penale nr. 1132 din data de 05 mai 2017 pronunţată de Judecătoria Ploieşti. Desfiinţează în parte sentinţa penală apelată şi pronunţă o nouă hotărâre, după cum urmează: În temeiul art. 396 alin. (2) C.proc,pen condamnă pe inculpatul F******* A*****, pentru savarsirea infractiunii de „parasire a locului accidentului. prev. de art. 338 alin. 1 c.p. cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. (b) C.pen rap. la art. 76 alin. (1) C.pen, la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare. În baza art. 91 C.pen. suspendă sub supraveghere executarea pedepsei principale de 1 (un) an şi 4 (patru) luni închisoare, pe durata termenului de încercare de 2 ani, stabilit conform art. 92 C.pen. În baza art. 93 alin. (2) C.pen., pe durata termenului de încercare de 2 ani, inculpatul apelant F******* A***** va fi obligat să frecventeze unul dintre programele de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul apelant va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul S.C. Servicii de Gospodărire Urbană Ploieşti SRL sau la Centrul Judeţean de Cultural Prahova pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate. Conform art. 275 alin. (3) C.proc.pen., cheltuielile judiciare avansate cu ocazia soluţionării apelului, rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12.12.2017.
Hotarare 1396/2017 din 12.12.2017în baza art.421 pct.2 lit.a, teza a II-a Cod proc.penală, în raport de soluţia de achitare dispusă în cauză de instanţa de fond, apreciază necesar readministrarea probatoriilor administrate la instanţa de fond prin audierea a martorului Stănică Lidia. În vederea administrării probatoriilor amână judecata la data de 12.12.2017
Incheiere de sedinta din 02.11.2017