Dosar 23029/233/2017 din 20.11.2017

cerere de valoare redusă


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 23029/233/2017
Data dosar:
20.11.2017
Instanta:
Judecătoria Galați
Departament:
Secţie Civilă
Obiect:
cerere de valoare redusă
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 30.07.2018 la ora 12:30

    Complet: C 4 Cam. Cons.
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Getback Recovery S.R.L, în contradictoriu cu pârâta Iordan Elena-Cătălina. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 862,21 lei, reprezentând contravaloare servicii, 1.260 lei penalităţi contractuale şi penalităţi de întârziere în cuantumul dobânzii legale, calculate la suma de 862,21 lei, de la data de 21.02.2018, până la data achitării integrale a debitului şi 1.181,80 lei despăgubiri pentru încetarea prematură a contractului. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 200 de lei cu titlul de cheltuieli de judecată. Cu apel în 30 de zile de la comunicare. Cererea se va depune la Judecătoria Galaţi. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi 30.07.2018.

    Hotararecameraconsiliu1382/2018 din 30.07.2018
  • Sedinta din data de 27.07.2018 la ora 12:30

    Complet: C 4 Cam. Cons.
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 30.07.2018

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.07.2018
  • Sedinta din data de 13.07.2018 la ora 12:30

    Complet: C 4 Cam. Cons.
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 27.07.2018

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.07.2018
  • Sedinta din data de 22.06.2018 la ora 12:30

    Complet: C 4 Cam. Cons.
  • Amână cauza

    Pentru comunicarea înscrisurilor către pârât

    Incheiere de sedinta din 22.06.2018
  • Sedinta din data de 31.05.2018 la ora 12:30

    Complet: C 4 Cam. Cons.
  • Repus pe rol

    Repune cauza pe rol pentru suplimentarea probatoriului. Stabileste termen pentru continuarea judecă?ii la data de 22.06.2018, pentru când se va emite o comunicare catre reclamantă să depună contractul incheiat cu pârâta, integral inclusiv anexele acestuia. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi 31.05.2018.

    Incheiere de sedinta din 31.05.2018
  • Sedinta din data de 25.05.2018 la ora 12:30

    Complet: C 4 Cam. Cons.
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 31.05.2018

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 25.05.2018
  • Sedinta din data de 11.05.2018 la ora 12:30

    Complet: C 4 Cam. Cons.
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 25.05.2018.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 11.05.2018
  • Sedinta din data de 04.05.2018 la ora 12:30

    Complet: C 4 Cam. Cons.
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la 11.05.2018

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.05.2018

Flux dosar


Actualizare GRPD