T***** V**************
InculpatÎn baza art. 485 alin. 1 lit. a) Cod procedură penală, admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Lipova cu inculpatul Tarcan Vasilică - Daniel, în următoarele limite: În baza art. 335 alin.1 Cod penal, stabileşte în sarcina inculpatului Tarcan Vasilică - Daniel, o pedeapsă de: - 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere. În temeiul art. 83 din Codul Penal amână aplicarea pedepsei inculpatului, căruia i se stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform art. 84 alin. 1 din Codul Penal; În temeiul art. 90 alin. (1) C.pen., inculpatului nu i se aplică pedeapsa, şi nu este supus niciunei decăderi, interdicţii sau incapacităţi ce ar putea decurge din infracţiunea săvârşită; În temeiul art. 85 alin. 1 din Codul Penal, inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere, sub coordonarea Serviciului de Probaţiune Arad: - să se prezinte la serviciul de probaţiune la datele fixate de acesta; - să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; - să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; - să comunice schimbarea locului de muncă; - să comunice informaţii şi documente de natură să permită controlul mijloacelor sale de existenţă. De asemenea, i s-a atras atenţia inculpatului cu privire la consecinţele nerespectării măsurilor de supraveghere, a obligaţiilor ce îi revin sau în cazul săvârşirii unei infracţiuni. În baza art. 88 Cod Penal: (1) Dacă pe parcursul termenului de supraveghere persoana supravegheată, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege, instanţa revocă amânarea şi dispune aplicarea şi executarea pedepsei. (2) În cazul în care, până la expirarea termenului de supraveghere, persoana supravegheată nu îndeplineşte integral obligaţiile civile stabilite prin hotărâre, instanţa revocă amânarea şi dispune aplicarea şi executarea pedepsei, afară de cazul în care persoana dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească. (3) Dacă după amânarea aplicării pedepsei persoana supravegheată a săvârşit o nouă infracţiune, cu intenţie sau intenţie depăşită, descoperită în termenul de supraveghere, pentru care s-a pronunţat o condamnarea chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă amânarea şi dispune aplicarea şi executarea pedepsei. Pedeapsa aplicată ca urmare a revocării amânării şi pedeapsa pentru noua infracţiune se calculează conform dispoziţiilor privitoare la concursul de infracţiuni. (4) Dacă infracţiunea ulterioară este săvârşită din culpă, instanţa poate menţine sau revoca amânarea aplicării pedepsei. În cazul revocării, dispoziţiile alin (3) se aplică în mod corespunzător. În baza art. 89 Cod penal: 1) Dacă pe parcursul termenului de supraveghere se descoperă că persoana supravegheată mai săvârşise o infracţiune până la rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a dispus amânarea, pentru care i s-a aplicat pedeapsa închisorii chiar după expirarea acestui termen, amânarea se anulează, aplicându-se, după caz, dispoziţiile privitoare la concursul de infracţiuni, recidivă sau pluralitate intermediară. (2) În caz de concurs de infracţiuni, instanţa poate dispune amânarea aplicării pedepsei rezultante dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în art. 83. Dacă se dispune amânarea aplicării pedepsei, termenul de supraveghere se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare prin care s-a pronunţat anterior amânarea aplicării pedepsei. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la 200 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 16 ianuarie 2018.
Hotarare 2/2018 din 16.01.2018