V***** D* M*****
InculpatB**** D** R***** I*****
InculpatZ******* A* S****
InculpatR******* V* F*****
InculpatŞ***** G** B***** R*****
InculpatI. 1. În temeiul art. 351 Cod penal, cu aplicarea art. 44 alin. 1 C.pen. ?i cu aplicarea art. 396 alin. (2) Cod procedură penală, condamnă inculpatul VESELU MARIAN, la pedeapsa de 2 ani închisoare, sub aspectul săvârşirii, în perioada iunie 2016 – iulie 2017, a infracţiunii de camătă. În temeiul art. 67 Cod penal, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) ?i b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice ?i dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o durată de 2 ani şi 6 luni, în condiţiile art. 68 Cod penal. În temeiul art. 65 alin. (1) Cod penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, în condiţiile art.65 alin. (3) Cod penal. 2. În temeiul art. 207 alin. 1 ?i 3 Cod penal, cu aplicarea art. 44 alin. 1 C.pen. ?i cu aplicarea art. 396 alin. (2) Cod procedură penală, condamnă inculpatul VESELU MARIAN,, la pedeapsa de 3 ani închisoare, sub aspectul săvârşirii, în perioada iunie – iulie 2017, a infracţiunii de ?antaj. În temeiul art. 67 Cod penal, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) ?i n) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat ?i dreptul de a comunica cu persoana vătămată Pascu Răzvan George sau cu membrii de familie ai acestuia ?i de a se apropia de acestia pe o durată de 4 ani, în condiţiile art. 68 Cod penal. În temeiul art. 65 alin. (1) Cod penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) ?i n) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat ?i dreptul de a comunica cu persoana vătămată Pascu Răzvan George sau cu membrii de familie ai acestuia ?i de a se apropia de acestia, în condiţiile art. 65 alin. (3) Cod penal. Constată că infrac?iunile deduse judecă?ii sunt concurente. În temeiul art. 38 alin. 1 - art. 39 alin. 1 lit. b) Cod penal, contopeşte pedepsele de 2 ani închisoare ?i 3 ani închisoare, aplică pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, la care adaugă 1/3 din totalul celorlalte pedepse, respectiv 8 luni, în final inculpatul VESELU MARIAN urmând să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani ?i 8 luni închisoare. În temeiul art. 45 alin. (2) Cod penal, cu aplicarea art. 67 Cod penal, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), h) ?i n) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a de?ine, purta ?i folosi orice categorie de arme ?i dreptul de a comunica cu persoana vătămată Pascu Răzvan George sau cu membrii de familie ai acestuia ?i de a se apropia de acestia pe o durată de 4 ani, în condiţiile art. 68 Cod penal. În temeiul art. 45 alin. (5) raportat la alin. (2) Cod penal, cu aplicarea art. 65 alin. (1) Cod penal, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), h) ?i n) Cod penal, în condiţiile art. 65 alin. (3) Cod penal. În temeiul art. 15 alin. 2 din legea 187/2012 raportat la art. 83 C.pen. din 1969 revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani închisoare dispusă prin s.p. nr. 1316/30.06.2015 pronunţată de Judecătoria Ploie?ti în dosarul nr. 20118/281/2013, definitivă prin dp nr. 1223/10.12.2015 a Curţii de Apel Ploie?ti. În temeiul art. 15 alin. 2 din legea 187/2012 raportat la art. 83 C.pen. din 1969 dispune executarea în întregime a pedepsei de 2 ani închisoare dispusă prin s.p. nr. 1316/30.06.2015 pronunţată de Judecătoria Ploie?ti în dosarul nr. 20118/281/2013, definitivă prin dp nr. 1223/10.12.2015 a Curţii de Apel Ploie?ti, la care adaugă pedeapsa stabilită pentru infracţiunile deduse judecăţii, în final inculpatul VESELU MARIAN urmând să execute pedeapsa principală rezultantă de 5 ani şi 8 luni închisoare. Pedeapsa se execută în regim de detenţie. În temeiul art. 45 alin. (2) Cod penal, cu aplicarea art. 67 Cod penal, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), h) ?i n) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a de?ine, purta ?i folosi orice categorie de arme ?i dreptul de a comunica cu persoana vătămată Pascu Răzvan George sau cu membrii de familie ai acestuia ?i de a se apropia de acestia pe o durată de 4 ani, în condiţiile art. 68 Cod penal. În temeiul art. 45 alin. (5) raportat la alin. (2) Cod penal, cu aplicarea art. 65 alin. (1) Cod penal, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), h) ?i n) Cod penal, în condiţiile art. 65 alin. (3) Cod penal. În temeiul art. 404 alin. (4) lit. a) Cod procedură penală, raportat la art. 72 alin. (1) Cod penal, deduce din durata pedepsei perioada reţinerii de la data de 26.07.2017 până la data de 27.07.2017. În temeiul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 dispune prelevarea probelor biologice de la inculpatul VESELU MARIAN. II. În temeiul art. 207 alin. 1 ?i 3 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. (2) Cod procedură penală, condamnă inculpatul BĂLAN ROBERT-IONI?Ă, la pedeapsa de 3 ani închisoare, sub aspectul săvârşirii, în cursul lunii iunie 2017, a infracţiunii de ?antaj. În temeiul art. 67 Cod penal, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) ?i n) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat ?i dreptul de a comunica cu persoana vătămată Pascu Răzvan George sau cu membrii de familie ai acestuia ?i de a se apropia de acestia pe o durată de 4 ani, în condiţiile art. 68 Cod penal. În temeiul art. 65 alin. (1) Cod penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) ?i n) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat ?i dreptul de a comunica cu persoana vătămată Pascu Răzvan George sau cu membrii de familie ai acestuia ?i de a se apropia de acestia, în condiţiile art. 65 alin. (3) Cod penal. Pedeapsa se execută în regim de detenţie. În temeiul art. 404 alin. (4) lit. a) Cod procedură penală, raportat la art. 72 alin. (1) Cod penal, deduce din durata pedepsei perioada reţinerii de la data de 26.07.2017 până la data de 27.07.2017. III. 1. În temeiul art. 351 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin 1 C.pen. rap. la art. 43 alin. 5 C.pen. ?i cu aplicarea art. 396 alin. (2) Cod procedură penală, condamnă inculpatul ZĂRNESCU SIDEF, la pedeapsa de 4 ani închisoare, sub aspectul săvârşirii, în cursul anului 2017, a infracţiunii de camătă. În temeiul art. 67 Cod penal, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) ?i b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice ?i dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o durată de 2 ani şi 6 luni, în condiţiile art. 68 Cod penal. În temeiul art. 65 alin. (1) Cod penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, în condiţiile art.65 alin. (3) Cod penal. 2. În temeiul art. 207 alin. 1 ?i 3 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin 1 C.pen. rap. la art. 43 alin. 5 C.pen. ?i cu aplicarea art. 396 alin. (2) Cod procedură penală, condamnă inculpatul ZĂRNESCU SIDEF, , la pedeapsa de 5 ani închisoare, sub aspectul săvârşirii, în perioada iunie – iulie 2017, a infracţiunii de ?antaj. În temeiul art. 67 Cod penal, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) ?i n) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat ?i dreptul de a comunica cu persoana vătămată Pascu Răzvan George sau cu membrii de familie ai acestuia ?i de a se apropia de acestia pe o durată de 4 ani, în condiţiile art. 68 Cod penal. În temeiul art. 65 alin. (1) Cod penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) ?i n) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat ?i dreptul de a comunica cu persoana vătămată Pascu Răzvan George sau cu membrii de familie ai acestuia ?i de a se apropia de acestia, în condiţiile art. 65 alin. (3) Cod penal. Constată că infrac?iunile deduse judecă?ii sunt concurente cu infrac?iunea pentru care inculpatul ZĂRNESCU SIDEF a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani ?i 48 de zile închisoare prin sp nr. 1131/10.05.2018 a Judecătoriei Ploie?ti, definitivă prin dp nr. 1118/14.11.2018 a Cur?ii de Apel Ploie?ti. În temeiul art. 105 alin. 1 C.pen. anulează beneficiul liberarii condiţionate dispusă prin sp. nr. 175/07.02.2020 a Judecătoriei Ploie?ti definitiva prin necontestare la data de 17.02.2020. Descontope?te pedeapsa rezultantă de 2 ani ?i 48 de zile închisoare prin sp nr. 1131/10.05.2018 a Judecătoriei Ploie?ti, definitivă prin dp nr. 1118/14.11.2018 a Cur?ii de Apel Ploie?ti în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor: - pedeapsa de 1 an închisoare - restul de 413 zile urmare a revocării liberării condi?ionate dispuse prin sp nr. 1612/13/08.2015 a Judecătoriei Moreni. Men?ine revocarea liberării condi?ionate dispusă prin sp nr. 1131/10.05.2018 a Judecătoriei Ploie?ti, definitivă prin dp nr. 1118/14.11.2018 a Cur?ii de Apel Ploie?ti din pedeapsa de 4 ani ?i 6 luni închisoare aplicată prin sp nr. 2963/14.10.2014 a Judecătoriei Ploie?ti definitivă prin dp nr. 2/06.01.2015 a Tribunalului Prahova. În baza art. 40 alin. 1 C.pen, rap. la art. 39 alin. 1 lit. b C.pen. contope?te pedepsele aplicate prin prezenta cu pedeapsa de 1 an închisoare, aplică inculpatului ZĂRNESCU SIDEF pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, la care adaugă un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse, respectiv 1 an ?i 8 luni, inculpatul ZĂRNESCU SIDEF urmând să execute pedeapsa rezultantă de 6 ani şi 8 luni închisoare. Men?ine revocarea liberării condi?ionate dispusă prin sp nr. 1131/10.05.2018 a Judecătoriei Ploie?ti, definitivă prin dp nr. 1118/14.11.2018 a Cur?ii de Apel Ploie?ti din pedeapsa de 4 ani ?i 6 luni închisoare aplicată prin sp nr. 2963/14.10.2014 a Judecătoriei Ploie?ti definitivă prin dp nr. 2/06.01.2015 a Tribunalului Prahova, si dispune executarea restului ramas neexecutat de 413 zile inchisoare. În temeiul art. 104 alin. (2) teza finală C.pen., raportat la art. 43 alin. (1) C.pen., adaugă pedeapsa de 6 ani şi 8 luni închisoare aplicată prin prezenta hotărâre la restul ramas neexecutat de 413 zile, inculpatul ZĂRNESCU SIDEF urmând să execute pedeapsa rezultantă de 6 ani, 8 luni ?i 413 zile închisoare Pedeapsa se execută în regim de detenţie. În temeiul art. 45 alin. (2) Cod penal, cu aplicarea art. 67 Cod penal, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), h) ?i n) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a de?ine, purta ?i folosi orice categorie de arme ?i dreptul de a comunica cu persoana vătămată Pascu Răzvan George sau cu membrii de familie ai acestuia ?i de a se apropia de acestia pe o durată de 4 ani, în condiţiile art. 68 Cod penal. În temeiul art. 45 alin. (5) raportat la alin. (2) Cod penal, cu aplicarea art. 65 alin. (1) Cod penal, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), h) ?i n) Cod penal, în condiţiile art. 65 alin. (3) Cod penal. În temeiul art. 404 alin. (4) lit. a) Cod procedură penală, raportat la art. 72 alin. (1) Cod penal, deduce din durata pedepsei perioada reţinerii de la data de 26.07.2017 până la data de 27.07.2017, dar ?i perioada executată de la data de 15.11.2018 până la data de 17.02.2020 (data liberării condi?ionate). În baza art. 45 alin. 4 C.pen., rap. la art. 68 alin. 1 lit. c C.pen., deduce din pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat perioada executata de la data de 19.10.2020 (expirarea termenului de supraveghere al liberării condiţionate) până la data rămânerii definitive a prezentei. În temeiul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 dispune prelevarea probelor biologice de la inculpatul ZĂRNESCU SIDEF. IV. 1. În temeiul art. 48 alin. 1 C.pen., rap. la art. 351 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.pen. rap. la art. 43 alin. 5 C.pen. ?i cu aplicarea art. 396 alin. (2) Cod procedură penală, condamnă inculpatul RĂDUCANU FLORIN, la pedeapsa de 2 ani închisoare, sub aspectul săvârşirii, în cursul anului 2017, a infracţiunii de complicitate la camătă. În temeiul art. 67 Cod penal, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) ?i b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice ?i dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o durată de 2 ani şi 6 luni, în condiţiile art. 68 Cod penal. În temeiul art. 65 alin. (1) Cod penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, în condiţiile art.65 alin. (3) Cod penal. 2. În temeiul art. 207 alin. 1 ?i 3 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.pen. rap. la art. 43 alin. 5 C.pen. ?i cu aplicarea art. 396 alin. (2) Cod procedură penală, condamnă inculpatul RĂDUCANU FLORIN, , la pedeapsa de 3 ani închisoare, sub aspectul săvârşirii, în perioada iunie – iulie 2017, a infracţiunii de ?antaj. În temeiul art. 67 Cod penal, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) ?i n) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat ?i dreptul de a comunica cu persoana vătămată Florea Daniel sau cu membrii de familie ai acestuia ?i de a se apropia de acestia pe o durată de 4 ani, în condiţiile art. 68 Cod penal. În temeiul art. 65 alin. (1) Cod penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) ?i n) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat ?i dreptul de a comunica cu persoana vătămată Florea Daniel sau cu membrii de familie ai acestuia ?i de a se apropia de acestia, în condiţiile art. 65 alin. (3) Cod penal. Constată că infrac?iunile deduse judecă?ii sunt concurente. În temeiul art. 38 alin. 1 - art. 39 alin. 1 lit. b) Cod penal, contopeşte pedepsele de 2 ani închisoare ?i 3 ani închisoare, aplică pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, la care adaugă 1/3 din totalul celorlalte pedepse, respectiv 8 luni, în final inculpatul RĂDUCANU FLORIN urmând să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani ?i 8 luni închisoare. Pedeapsa se execută în regim de detenţie. În temeiul art. 45 alin. (2) Cod penal, cu aplicarea art. 67 Cod penal, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), h) ?i n) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a de?ine, purta ?i folosi orice categorie de arme ?i dreptul de a comunica cu persoana vătămată Florea Daniel sau cu membrii de familie ai acestuia ?i de a se apropia de acestia pe o durată de 4 ani, în condiţiile art. 68 Cod penal. În temeiul art. 45 alin. (5) raportat la alin. (2) Cod penal, cu aplicarea art. 65 alin. (1) Cod penal, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), h) ?i n) Cod penal, în condiţiile art. 65 alin. (3) Cod penal. În temeiul art. 404 alin. (4) lit. a) Cod procedură penală, raportat la art. 72 alin. (1) Cod penal, deduce din durata pedepsei perioada reţinerii de la data de 26.07.2017 până la data de 27.07.2017. În temeiul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 dispune prelevarea probelor biologice de la inculpatul RĂDUCANU FLORIN. V. 1. În temeiul art. 48 alin. 1 C.pen., rap. la art. 351 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. (2) Cod procedură penală, condamnă inculpatul ?ERBAN BOGDAN-ROBERT, , la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, sub aspectul săvârşirii, în a doua jumătate a anului 2016 ?i în luna apilie a anului 2017, a infracţiunii de complicitate la camătă. În temeiul art. 67 Cod penal, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) ?i b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice ?i dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o durată de 2 ani şi 6 luni, în condiţiile art. 68 Cod penal. În temeiul art. 65 alin. (1) Cod penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, în condiţiile art.65 alin. (3) Cod penal. 2. În temeiul art. 207 alin. 1 ?i 3 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. (2) Cod procedură penală, condamnă inculpatul ?ERBAN BOGDAN-ROBERT, , la pedeapsa de 3 ani închisoare, sub aspectul săvârşirii, în perioada iunie – iulie 2017, a infracţiunii de ?antaj. În temeiul art. 67 Cod penal, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) ?i n) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat ?i dreptul de a comunica cu persoana vătămată Florea Daniel sau cu membrii de familie ai acestuia ?i de a se apropia de acestia pe o durată de 4 ani, în condiţiile art. 68 Cod penal. În temeiul art. 65 alin. (1) Cod penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) ?i n) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat ?i dreptul de a comunica cu persoana vătămată Florea Daniel sau cu membrii de familie ai acestuia ?i de a se apropia de acestia, în condiţiile art. 65 alin. (3) Cod penal. Constată că infrac?iunile deduse judecă?ii sunt concurente. În temeiul art. 38 alin. 1 - art. 39 alin. 1 lit. b) Cod penal, contopeşte pedepsele de 2 ani închisoare ?i 3 ani închisoare, aplică pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, la care adaugă 1/3 din totalul celorlalte pedepse, respectiv 6 luni, în final inculpatul ?ERBAN BOGDAN-ROBERT urmând să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani ?i 6 luni închisoare. Pedeapsa se execută în regim de detenţie. În temeiul art. 45 alin. (2) Cod penal, cu aplicarea art. 67 Cod penal, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), h) ?i n) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a de?ine, purta ?i folosi orice categorie de arme ?i dreptul de a comunica cu persoana vătămată Florea Daniel sau cu membrii de familie ai acestuia ?i de a se apropia de acestia pe o durată de 4 ani, în condiţiile art. 68 Cod penal. În temeiul art. 45 alin. (5) raportat la alin. (2) Cod penal, cu aplicarea art. 65 alin. (1) Cod penal, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), h) ?i n) Cod penal, în condiţiile art. 65 alin. (3) Cod penal. În temeiul art. 404 alin. (4) lit. a) Cod procedură penală, raportat la art. 72 alin. (1) Cod penal, deduce din durata pedepsei perioada reţinerii de la data de 26.07.2017 până la data de 27.07.2017. În temeiul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 dispune prelevarea probelor biologice de la inculpatul ?ERBAN BOGDAN-ROBERT. Ia act că persoana vătămată Florea Daniel a renun?at la preten?ii. În baza art. 397 C.pr.pen. rap.la art. 25 C.pr.pen. cu referire la art. 1357 C.civ. respinge actiunea civila formulată de partea civila Pascu Răzvan George, ca neîntemeiată. În temeiul art. 404 alin. 4 lit. c C.proc.pen. cu referire la art. 249 alin. 5 C.proc.pen., dispune menţinerea măsurii sechestrului asigurător instituit prin ordonan?a nr. 5295/P/2017, din data de 18.10.2017, asupra bunurilor ?i sumelor de bani apar?inând inculpa?ilor Veselu Marian, Zărnescu Sidef si Bălan Robert Ioni?ă după cum urmează: - autoturism marca Volkswagen, model Polo, cu numărul de înmatriculare PH-07-MNA, de culoare albastră, serie ?asiu WVWZZZ9NZ3D017943, an de fabrica?ie 2002 - autoturism marca BMW, model 320 CD, cu numărul de înmatriculare PH-16-MNA, de culoare albastră, serie ?asiu WBABV52000JT28160, an de fabrica?ie 2004, - suma de 7700 lei, depusă la CEC Bank - Sucursala Ploie?ti, în baza chitan?ei nr. 8483150/1 din 01.08.2017, bunuri apar?inând inculpatului Veselu Marian; - autoturism marca Audi A4 cu numărul de înmatriculare PH-75-FOR, de culoare neagră, serie ?asiu WAUZZZ8DZSA015254, an de fabrica?ie 1994, proprietatea martorului Foreiman Marius, bun ridicat de la inculpatul inculpatului Zămescu Sidef; - suma de 400 euro, depusă la CEC Bank - Sucursala Ploie?ti, în baza chitan?ei nr. 8483117/1 din 01.08.2017; - suma de 200 lei, depusă la CEC Bank - Sucursala Ploie?ti, în baza chitan?ei nr. 8483130/1 din 01.08.2017, sume apar?inând inculpatului Bălan Robert Ioni?ă. În temeiul art. 112 alin. (1) lit. e) Cod penal dispune confiscarea specială a autoturismului marca Audi A4, cu numărul de înmatriculare PH- 75-FOR, de culoare neagră, serie ?asiu WAUZZZ8DZSA015254, an de fabrica?ie 1994, întrucât reprezintă un bun dobândit de inculpatul Zămescu Sidef prin comiterea infrac?iunii de camătă re?inute în sarcina sa. În baza art. 25 alin. 3 C.p.p. rap. la art. 256 C.p.p. dispune desfiinţarea următoarelor înscrisuri în vederea restabilirii situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii: - contractul de împrumut autentificat sub nr. 1000/20 iulie 2016 (f. 7, vol. IV dosar up) - contractul de împrumut autentificat sub nr. 1866/12 decembrie 2016 (f. 8, vol. IV dosar up). În temeiul art. 274 alin. (1) Cod procedură penală, obligă inculpatii la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat, în cuantum total de 50.000 lei, câte 10.000 lei fiecare. În baza art. 272 C.proc.pen., onorariile apărătorilor din oficiu aferente fazei de judecata pentru inculpaţii Zărnescu Sidef ?i Răducanu Florin în cuantum de 1253 lei fiecare, precum ?i onorariul partial cuvenit apărătorului din oficiu aferent fazei de judecata pentru inculpatul ?erban Bogdan Robert, în cuantum de 500 lei, vor fi avansate din fondurile Ministerului Justiţiei, către Baroul Prahova. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 27.04.2021.
Hotarare 678/2021 din 27.04.2021amana pronuntarea la data de 27.04.2021
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.04.2021amana pronuntarea la data de 23.04.2021
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 16.04.2021Amână pronunţarea la data de 16.04.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 09.04.2021AMANA PRONUNTAREA LA DATA DE 09.04.2021
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 06.04.2021Amana pronuntarea la data de 06.04.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.03.2021Amana pronuntarea la data de 23.03.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.03.2021In vederea audierii martorilor, păr?ii civile si a inculpatilor.
Incheiere de sedinta din 26.02.2021In vederea audierii partii civile.
Incheiere de sedinta din 08.02.2021In vederea audierii martorilor si a partii civile.
Incheiere de sedinta din 22.01.2021Fata de cererea de amanare formulata de partea civila.
Incheiere de sedinta din 11.01.2021În vederea administrării probatoriului.
Incheiere de sedinta din 23.11.2020În vederea continuitatii completului de judecata.
Incheiere de sedinta din 29.10.2020In vederea solutionarii cererii de recuzare.
Incheiere de sedinta din 01.10.2020În temeiul art. 68 alin.2 Cod procedură penală în referire la art. 64 alin. 1 lit. f Cod procedură penală respinge ca nefondată cererea de recuzare formulată de inculpatul ?erban Bogdan, prin avocat ales Georgescu Adrian, împotriva doamnei judecător Mihalache Cristina. În temeiul art. 275 alin. 2 Cod de procedură penală, obligă inculpatul ?erban Bogdan la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu, astăzi 01.10.2020.
Incheiere recuzare din 01.10.2020Fata de lipsa de aparare a inculpatului.
Incheiere de sedinta din 10.09.2020In vederea refacerii procedurii de citare.
Incheiere de sedinta din 02.07.2020In vederea administrarii probatoriului.
Incheiere de sedinta din 15.06.2020Suspendat - stare de urgenta.
Incheiere suspendare din 14.05.2020TERMEN PRESCHIMBAT LA DATA DE 14.05.2020.
Având în vedere Hotărârea din data de 22.01.2020 a Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Judecătoriei Ploieşti, prin care s-a hotărât ca începând cu data de 23.01.2020, până la retragerea sau respingerea propunerii legislative de eliminare a pensiilor de serviciu ale magistraţilor, în materie penală se vor judeca doar cauzele care au caracter urgent, va dispune amânarea cauzei.
Incheiere de sedinta din 04.02.2020În vederea administrării probatoriului.
Incheiere de sedinta din 15.01.2020În vederea administrării probatoriului.
Incheiere de sedinta din 17.12.2019În vederea administrării probatoriului.
Incheiere de sedinta din 03.12.2019În vederea respectării principiului continuităţii completului de judecată.
Incheiere de sedinta din 05.11.2019În vederea respectării principiului continuităţii completului de judecată.
Incheiere de sedinta din 24.09.2019Faţă de solicitările formulate de avocaţii aleşi ai inculpaţilor.
Incheiere de sedinta din 25.06.2019Faţă de lipsa de apărare.
Incheiere de sedinta din 14.05.2019Faţă de solicitările avocaţilor aleşi ai inculpaţilor.
Incheiere de sedinta din 19.03.2019în vederea audierii martorilor
Incheiere de sedinta din 05.02.2019lipsă procedură
Incheiere de sedinta din 07.12.2018în vederea audierii persoanelor vătămate şi martorilor
Incheiere de sedinta din 06.11.2018Lipsa părţilor civile
Incheiere de sedinta din 25.09.2018În vederea administrării porbelor propuse.
Incheiere de sedinta din 26.06.2018În vederea angăjării unui apărător.
Incheiere de sedinta din 15.05.2018