P** S*** P****** S** A***
DebitorS*** M********* S****** O*****
CreditorO****** R********** C********* D* P* L**** T********* A***
IntimatJ********** A***
IntimatA*******
CreditorAprobă raportul final. Închide procedura insolvenţei debitorului SC Pet Shop Piranya SRL Arad. Dispune radierea debitorului SC Pet Shop Piranya SRL Arad din evidenţele Oficiului registrului comerţului de pe lângă Tribunalul Arad. Descarcă pe lichidatorul judiciar Ioana Bubulete IPURL Arad care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art.64 din Legea nr.85/2014 şi toate persoanele care l-au asistat de orice îndatoriri sau de responsabilităţi cu privire la procedură, debitor şi averea lui, creditori, titulari de garanţii, asociaţi. Dispune notificarea hotărârii creditorilor, Direcţia generală regională a finanţelor publice Timişoara - Administraţia judeţeană a finanţelor publice Arad, Oficiului registrului comerţului de pe lângă Tribunalul Arad pentru efectuarea menţiunii de radiere şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Executorie. Cu apel în termen de 7 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Arad. Pronunţată în şedinţa judecătorului sindic din data de 9.07.2019
Hotarare 586/2019 din 09.07.2019T.9.07.2019 - pentru convocarea adunării generale a creditorilor şi pentru formularea unor eventuale contestaţii la raportul final.
Incheiere de sedinta din 02.07.2019Preschimbă termenul de judecată din data de 30.04.2019 la data de 2.07.2018 având Hotărârea Guvernului Românei nr.171/2019
Incheiere de sedinta din 18.04.2019T.30.04.2019 - pentru convocarea adunării generale a creditorilor în vederea prezentării situaţiei; pentru întocmirea planului de distribuire finală şi predarea arhivei debitoarei; pentru întocmirea raporutlui final.
Incheiere de sedinta din 29.01.2019T.29.01.2019 - pentru vânzarea tuturor bunurilor; pentru convocarea adunării generale a creditorilor şi pentru continuarea procedurii.
Incheiere de sedinta din 30.10.2018T.30.10.2018 - pentru afişează la uşa instanţei a raportului şi a planului de încasări şi plăţi şi pentru publicarea acestora în BPI; pentru predarea arhivei şi continuarea procedurii.
Incheiere de sedinta din 12.06.2018T.12.06.2018 - pentru convocarea adunării creditorilor; pentru întocmirea raportului de încasări şi plăţi şi a planului de distribuire parţială şi pentru continuarea procedurii.
Incheiere de sedinta din 24.04.2018T.24.04.2018 - pentru completarea raportului prevăzut de art.97 din Legea nr.85/2014 şi pentru continuarea procedurii.
Incheiere de sedinta din 06.02.2018T.6.02.2018 - pentru finalizarea analizei economice; pentru a completa raportul prevăzut de art.97 din Legea nr.85/2017; pentru distrigerea mărfurilor deja expirate şi pentru continuarea procedurii.
Incheiere de sedinta din 28.11.2017T.28.11.2017 - pentru completarea raporutlui prevăzut de art.97 din Legea nr.85/2014 şi pentru continuarea procedurii.
Incheiere de sedinta din 31.10.2017T: 31.10.2017, Complet Sindic 2, sala 219 – în vederea efectuării plăţilor
Incheiere de sedinta din 25.09.2017T 25.09.2017 pentru completarea raportului cauzal
Incheiere de sedinta din 26.06.2017Admite cererea formulată de către debitorul S.C. PET SHOP PIRANYA S.R.L., pentru deschiderea procedurii simplificate de insolvenţă şi, pe cale de consecinţă : În temeiul art.71 alin 1 din Legea nr.85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, Dispune deschiderea procedurii simplificate de faliment împotriva debitorului S.C. PET SHOP PIRANYA S.R.L., Conexează la dosarul nr. 2310/108/2017 având ca obiect cererea debitorului S.C. PET SHOP PIRANYA S.R.L., pentru deschiderea procedurii simplificate de insolvenţă, cererea formulată împotriva aceluiaşi debitor de către creditorul S.C. MASTWEIGHT S.R.L., şi înregistrată pe rolul Tribunalului Arad, sub dosar nr. 118/108/2017, sens în care cererea creditorului S.C. MASTWEIGHT S.R.L. urmează a fi analizată de către lichidatorul judiciar ca şi declaraţie de creanţă. Având în vedere atât cererea creditorului de desemnare în funcţia de lichidator judiciar a practicianului în insolvenţă C.I. Bubulete Ioana I.P.U.R.L., cât şi cererea debitorului de desemnare în funcţia de lichidator judiciar a practicianului în insolvenţă Profesional Insolvency Management, În temeiul art. 45, al. lit. d din Legea nr.85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, Numeşte lichidator judiciar pe C.I. Bubulete Ioana I.P.U.R.L., care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 64 din Legea nr.85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, cu o retribuţie de 3.000 lei, până la prima adunare generală a creditorilor. În temeiul art. 85 din Legea nr.85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, constată încetarea de drept a dreptului de administrare al debitorului. Dispune tuturor băncilor la care debitorul are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără un ordin al lichidatorului judiciar. Dispune dizolvarea societăţii debitoare. În temeiul art. 145 din Legea nr.85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, Dispune notificarea deschiderii procedurii debitorului, asociaţilor, acţionarilor, creditorilor şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Arad şi alte registre, prin Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, în vederea efectuării menţiunii în temeiul art. 146 din Legea nr.85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, precum şi tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi. Dispune depunerea la dosar a unei copii după notificare şi dovezile publicării acesteia. Pune în vedere administratorului judiciar/lichidatorului judiciar prevederile art. 252 din Legea nr.31/1990 republicată şi dispune menţionarea la registrul comerţului a reprezentanţilor permanenţi ai administratorului judiciar. Fixează termenul limită pentru depunerea creanţelor la data de 19.05.2017. Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor la data de 30.05.2017. Fixează termenul pentru soluţionarea eventualelor contestaţii la 26.06.2017 şi pentru afişarea tabelului definitiv al creanţelor la 29.06.2017. Fixează data primei şedinţe a adunării creditorilor la data de 07.06.2017 ora 14 la sediul debitorului şi convoacă creditorii debitorului. Fixează termen pentru depunerea raportului prevăzut de art. 97 din Legea nr. 85/2014 la data de 12.05.2017. Fixează la data de 7 a fiecărei luni termenul administrativ pentru depunerea de către practicianul în insolvenţă a raportului întocmit în baza art. 59 din Legea nr. 85/2014 pentru luna anterioară şi fixează termenul administrativ de control pentru verificarea acestuia de către judecătorul sindic de maximum 3 zile de la data la care trebuie depus raportul lunar. Atrage atenţia lichidatorului judiciar numit cu titlu provizoriu asupra obligaţiei respectării termenelor de procedură stabilite precum şi asupra obligaţiei privind contribuirea la desfăşurarea procedurii judiciare într-un termen optim şi previzibil, sens în care pune în vedere acestuia ca, pentru orice şedinţă a adunării generale a creditorilor pe care o va realiza în această procedură, convocarea care urmează a fi realizată şi publicată în B.P.I. de către practicianul în insolvenţă să conţină în concret o dublă convocare : - prima convocare aferentă pentru prima şedinţă, la care se va urmări respectarea cvorumului de prezenţă şi de vot, respectiv - a doua convocare, aferentă unei a doua şedinţe a adunării generale a creditorilor cu aceiaşi ordine de zi, care se impune a fi ţinută, în raport de o eventuală lipsă de cvorum de prezenţă a creditorilor, la prima şedinţă convocată, astfel încât, în situaţia în care la niciuna din cele două şedinţe consecutive nu s-a putut adopta o hotărâre, din lipsă de cvorum, practicianul în insolvenţă desemnat în procedură să poată sesiza judecătorul sindic, conform art. 45, lit. o din Legea nr. 85/2014, pentru primul termen de judecată ce urmează celor două şedinţe de adunări ale creditorilor convocate de practician. Atrage atenţia lichidatorului judiciar numit cu titlu provizoriu asupra faptului că nerespectarea obligaţiei stabilite în sarcina sa prin dispoziţia anterioară este de natură să atragă incidenţa în cauză a disp. art. 60, al. 2 şi 3, respectiv art. 57, al. 4 din Legea nr. 85/2014. Dispune trimiterea notificărilor către toţi creditorii debitorului, de către administratorul judiciar. Dispune lichidatorului judiciar să convoace adunarea generală a asociaţilor debitorului în vederea desemnării administratorului special şi să depună la dosar, în 2 zile lucrătoare de la data adunării, dovada convocării şi procesul verbal al adunării. Dispune lichidatorului judiciar efectuarea demersurilor necesare pentru a intra în posesia actelor şi bunurilor debitorului precum şi a informaţiilor despre acesta, informând totodată debitorul despre obligaţiile corelative ce îi revin şi consecinţele civile şi penale ale nerespectării acestor obligaţii. In temeiul art. 39 din Legea nr.85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, Dispune deschiderea de către debitor a unui cont la o unitate bancară din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii, în caz de neîndeplinire a atribuţiei, contul va fi deschis de către administratorul judiciar. Eventualele disponibilităţile băneşti vor fi păstrate într-un cont special de depozit bancar. Stabileşte termen pentru continuarea procedurii la data de 26.06.2017. Executorie. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare. În caz de formulare, cererea de apel care se va depune la Tribunalul Arad Creditorii notificaţi conform art. 100 din Legea nr. 85/2014, ulterior deschiderii procedurii, pot formula împotriva prezentei doar calea de atac a opoziţiei în termen de 10 zile de la comunicarea de către practicianul în insolvenţă a notificării realizate în baza art. 100, al.1, lit. a din Legea nr. 85/2014. În caz de formulare, opoziţia se va depune la Tribunalul Arad şi se va înregistra la prezentul dosar. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţa publică azi, 07.04.2017.
Hotarare intermediara 98 din 07.04.2017T 07.04.2017 în vederea formulării declaraţiei de abţinere
Incheiere de sedinta din 03.04.2017T.3.04.2017 - pentru respectarea prevederilor art.66 al.6 din Legea nr.85/2914 se transpune cauza la completul S7.
Incheiere de sedinta din 28.03.2017