A******** V******* S*******
PetentAdmite cererea formulată de AVS.Dispune înscrierea în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor ţinut la grefa Judecătoriei Şimleu Silvaniei a modificărilor aduse prin Hotărârea nr.1/20.11.2017 atestată sub nr.18/29.11.207 de av.NML, statutului asociaţiei după cum urmează: SCOPUL: Exprimarea intereselor comune ale membrilor săi care desfasoară activitatea de producţie, prelucrare, transport, depozitare, distributie, consultantă, pregătire si/sau formare personală, precum si de comercializare pe piaţa internă sau externă a produselor animale; precum si creşterea animalelor. Scopul Asociaţiei "ASOCIAŢIA VITICOLA SILVANIA" este de a dezvolta sectorul animal, prin promovarea si protejarea animalelor, precum si prelucrarea produselor de origine animala. Promovarea activitătilor de turism, culturale, sociale, educaţionale si de cercetare având la bază producţia animala si a produselor acestora. OBIECTIVELE ASOCIAŢIEI: Asociaţia se înfiinţează pentru a îndeplini următoarele activităti principale: Reprezentarea, promovarea si protejarea intereselor comune ale membrilor Asociaţiei care îndeplinesc activitatea în domeniul creşterii animalelor; Elaborarea caietelor de sarcini pentru produsele aminaliere , având la bază susţinerea filierei crescătorilor de animale (trasabilitatea) privind inmultinrea , creşterea animalelor, a producţiei, prelucrării, distribuţiei si valorificării si produselor procesate din acesta, în condiţiile legii; Formularea de propuneri de îmbunătăţire a activitătii de pe filiera produselor animale, referitoare la: a. Informaţii de piaţa, analize si prognoze necesare orientării producţiei pentru obţinerea de produse adaptate cererii consumatorilor interni si externi, în special pentru asigurarea calitativă a acestora si implicit a protectiei consumatorilor; b. Implementarea în rândurile membrilor Asociaţiei a metodelor si tehnologiilor care vizează îmbunătăţirea calitativă a produselor si igiena acestora, garantarea originii si a unor norme corecte de etichetare si prezentare. c. Punerea în valoare a mărcilor de calitate, a indicaţiilor geografice si a denumirilor de origine controlată, specifice produselor de natura animala; d. Promovarea si utilizarea unor tehnologii si măsuri care să asigure protectia mediului înconjurător; e. Consultanta, expertiza si instruire a membrilor Asociaţiei; f. Acţiuni de protectie a imaginii produselor de origine animala de calitate, precum si de promovare si publicitate a acestora, prin , târguri, expoziţii, concursuri, etc. individual si prin institutii ale filiereicrescatorilor de animale; Conlucrarea cu organisme finanţatoare din tară si din străinătate, pentru contractarea de credite din programe de restructurare si reconversie a creşterii animalelor, care să asigure dezvoltarea unor ferme de animale si unitatea prelucrătoare a animalelor, viabile si competitive pe piaţa; Sprijinirea cercetării stiintifice în domeniul producţiei de came si promovarea în producţie a rezultatelor cercetării, în condiţiile legii; Furnizarea informaţiilor în creşterea, furaj area,si a valorificării. Consultantă de specialitate; • Organizarea împerecherilor dirijate; Crearea metodologiei speciale a regimului de evidentă, corespunzător scopului de creştere a animalelor; Asigurarea de asistentă tehnică, servicii si consultant â juridica si de specialitate în condiţii avantajoase membrilor si persoanelor interesate; Organizarea învăţământului profesional de specialitate; Realizarea de activităti promotionale, educaţionale, întâlniri, dezbateri, conferinţe, simpozioane, demonstraţii practice, cursuri, precum sprijinirea membrilor de a participa la astfel de manifestări cu caracter ce se leagă de scopul Asociaţiei; Ca asociaţie profesională ale crescătorilor de animele, susţinerea parteneriatului cu Ministerul Agriculturii, Alimentatieisi Pădurilor în elaborarea politicilor, strategiilor si programelor de creştere si politicilor de produs. Asigurarea accesului la informaţii necesare membrilor pentru realizarea scopurilor; Colaborează cu organele sanitar-veterinare în vederea asigurării si aplicării celor mai eficiente mijloace si masuri de prevenire si combaterea bolilor. Promovarea culturii de creştere a animalelor; Desfăşurarea de alte activităti în interesul membrilor Asociaţiei; Valorificarea produselor rezultate din creşterea bovinelor( animale, carne, produse din carne, etc) in scopul dezvoltării asociaţiei si a îndeplinirii obiectivelor propuse. Cu drept de apel în 5 zile de la comunicare. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, din data de 18.12.2017, la sediul Judecătoriei Şimleu Silvaniei.
Hotararecameraconsiliu1116/2017 din 18.12.2017