C******* P******
PetentÎn temeiul art. 43 alin.3 Cod procedură penală, admite excepţia conexităţii şi dispune reunirea cauzei cu nr. 23448/325/2017 la cauza cu nr. 23301/325/2017. În baza art. 587 alin. 1 Cod procedură penală, rap. la art. 59 Cod penal din 1969, rap. la art. 15 alin 2 din Constituţia României, admite cererea şi propunerea comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Timişoara de liberare condiţionată a petentului condamnat C******* P******, în prezent deţinut în Penitenciarul Timişoara. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr. 210/2016 emis de Judecătoria Chişineu Criş, în temeiul sentinţei penale nr. 192/2016, atrăgându-i-se atenţia asupra consecinţelor nerespectării prevederilor art. 61 Cod penal din 1969. În baza art. 272 alin. 1 Cod procedură penală, dispune plata sumei de 130 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu, din fondul Ministerului Justiţiei către Baroul Timiş. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 28.09.2017.
Hotarare 4920/2017 din 28.09.2017