Ş** G* G*****
InculpatB****** L****
Parte vătămatăSP 877/2017 Condamnă pe inculpatul Ş.G., , recidivist, deţinut în Penitenciarul Gherla, pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie calificată, prev. de art. 233, art. 234 alin. 1 lit. d şi f CP, cu aplic. art. 41 alin. 1 CP şi art. 396 alin. 10 CPP, la pedeapsa de: - 3 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi n CP (dreptul de a comunica cu victima B****** L****) cu titlul de pedeapsă complementară pe o durată de 3 ani. În baza art. 65 alin. 1 CP interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi n CP cu titlul de pedeapsă accesorie. Constată că inculpatul a comis fapta în stare de recidivă postexecutorie, prev. de art. 41 alin. 1 CP, raportat la pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată prin SP nr. 217/F/26.08.2004 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud, definitivă prin neapelare. În temeiul art. 404 alin. 4 lit. a CPP deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi a arestării preventive din data de 01.03.2017 la zi. În baza art. 399 alin. 1 CPP menţine starea de arest a inculpatului Şut Gavril. În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare dispune prelevarea de probe biologice de la inculpatul Şut Gavril. Admite ac?iunea civilă formulată în cauză, astfel că, în temeiul disp. art. 255 CPP, dispune restituirea sumei de 50 euro către persoana vătămată B****** L****, sumă sustrasă de inculpat din geanta acesteia şi aflată în plic la dosarul cauzei (f.58). În baza art. 274 alin. 1 CPP obligă inculpatul la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului. Potrivit disp. art. 272 alin.1 CPP, onorariul cuvenit av. din oficiu Mureşan Vasile, în cuantum de 520 lei, va fi achitat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 05.07.2017.
Hotarare 877/2017 din 05.07.2017- se va reface procedura de citare cu partea vătămată B****** L**** - se va cita inculpatul Şut Gavrilă din Penitenciarul Gherla
Incheiere de sedinta din 18.05.2017